"Li se pune pumnul în gură tocmai jurnaliştilor oneşti" - Şefa TVR, invitată la audieri de USR

Iulian Bulai
Iulian Bulai (Facebook)

Uniunea Salvaţi România solicită audierea în Parlament a directorului Televiziunii Române, în urma dezvăluirilor jurnalistului Dragoş Pătraru, reiese dintr-un comunicat de presă remis joi de partidul condus de Dan Barna.

Solicitarea a fost trimisă Comisiei pentru Cultură, arte, mijloace de comunicare în masă din Camera Deputaţilor, iar reprezentantul USR, deputatul Iulian Bulai, a invocat ca motiv dezvăluirile lui Dragoş Pătraru cu privire la limbajul jignitor folosit de către Doina Gradea la adresa unor jurnalişti din TVR şi la intervenţiile acesteia în politica editorială a TVR.

"Este trist că suntem nevoiţi să aflăm în ziua în care se sărbătoreşte Ziua Internaţională a libertăţii de exprimare cum li se pune pumnul în gură tocmai jurnaliştilor oneşti de la postul public de televiziune. Din punctul meu de vedere, comportamentul doamnei Gradea este unul nepermis. Dumneaei trebuie să fie conştientă de poziţia pe care o ocupă şi de responsabilitatea de care trebuie să dea dovadă. Până acum a demonstrat doar contrariul, motiv pentru care ar trebui să aibă bun-simţ şi să îşi prezinte demisia. Am transmis această solicitare preşedintelui Comisiei pentru Cultură pentru că doamna director al SRTV are de dat nişte răspunsuri cetăţenilor care îi plătesc salariul. Trebuie să spună dacă îşi ghidează activitatea după codul deontologic al jurnalistului sau după ordinele venite dinspre partid", a declarat Iulian Bulai.

Tot joi, preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dan Barna, şi preşedintele fondator Mişcarea România Împreună, Dacian Cioloş, au trimis un mesaj comun în care denunţă presiunile editoriale din televiziunea publică şi cer demisia directorului general pentru că a ales să servească puterea politică în detrimentul informării corecte a publicului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne