Legea pro-plagiatori face prima victimă. Şeful CNATDCU a demisionat: Nu are rost să conduc o instituţie decorativă

La scurt timp după ce Parlamentul a adoptat un controversat proiect de lege care-i apără pe plagiatori, şeful CNATDCU - instituţie care a fost practic scoasă din joc în evaluarea suspiciunilor de fraudă intelectuală - a decis să-şi înainteze demisia din funcţie.
Vot pe Legea Bugetului în Parlament, 16 decembrie 2015 (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Andrei Pricopie
11.10.2016

Preşedintele Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), Viorel Barbu, şi-a înaintat demisia din funcţie, marţi, a doua zi după ce Parlamentul a adoptat un controversat proiect de lege care masacrează Legea Educaţiei în privinţa doctoratelor.

"Mi-am dat demisia. Nu are rost să rămân în fruntea unei instituţii decorative", a declarat Viorel Barbu, pentru News.ro, subliniind că a luat această decizie extremă ca urmare a votului dat de parlamentari în privinţa plagiatului.

Reamintim că, în calitate de for decizional, Senatul a respins luni cererea de reexaminare a controversatului proiect de lege care modifică Legea Educaţiei, pasând în curtea şcolilor doctorale şi a universităţilor acreditate responsabilitatea de a soluţiona sesizările de plagiat.

Cu alte cuvinte, "legea spărgătorului de bănci, pus paznic la seif", după cum remarca, la un moment dat, jurnalista Emilia Şercan, o autoritate în materie de doctorate plagiate, care a avertizat că avem de-a face cu "o nouă mineriadă împotriva educaţiei şi viitorului acestei ţări".

Prin această lege, CNATDCU a fost scos definitiv din joc în evaluarea suspiciunilor de plagiat. În cadrul dezbaterilor din plen, secretarul de stat trimis de Guvern a atras atenţia că legea riscă să submineze calitatea învăţământului superior din ţara noastră.

Pentru mai multe detalii despre acest controversat proiect de lege intraţi aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor