Legea dării în plată, adoptată în unanimitate de Senat

La doar o zi de când oamenii au ieşit în stradă pentru susţinerea Legii dării în plată, Senatul a decis, în unanimitate, să dea undă verde proiectului legislativ.
Andrei Pricopie
29.02.2016

alte articole

Vot în Parlament (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Andrei Pricopie
29.02.2016

Toţi cei 119 senatori prezenţi în sală au votat pentru adoptarea Legii dării în plată, iniţiativă ce le permite celor care nu-şi mai pot plăti ratele la credite să lase băncii imobilul ipotecat, pentru stingerea datoriei.

Deşi Ministerul Finanţelor şi BNR au solicitat să fie scoate de sub prevederile legii creditele garantate prin programul Prima Casă, pe motiv că există riscul dispariţiei acestui program, senatorii s-au opus.

Aleşii noştri au fost însă de acord cu propunerea BNR de a impune un plafon maxim de 150.000 de euro pentru valoarea locuinţelor.

Legea dării în plată va merge acum la Camera Deputaţilor pentru vot final.

Reamintim că, adoptată în noiembrie 2015, în Parlament, cu o majoritate zdrobitoare de voturi, legea dării în plată permite unei persoane care s-a împrumutat la bancă şi nu mai poate plăti datoria să treacă în proprietatea băncii imobilul ipotecat.

Iniţiatorii susţin că această lege a fost adoptată în interesul a 800.000 de familii aflate în jenă financiară cu privire la plată ratelor la creditele contractate. Statisticile BNR contrazic însă acest lucru, arătând că e vorba de maxim 34.000 de români care întârzie în achitarea ratelor la credit.

Actul normativ a stârnit nemulţumirea bancherilor care au anunţat că îi vor cere preşedintelui Iohannis să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la acest act normativ. Iohannis nu a sesizat CCR însă, în decembrie, a întors legea în Parlament spre reexaminare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor