Lăzăroiu: Ponta rămâne copilul teribilist al politicii, fanfaronul, anarhistul. La PRU era viitorul lui

Vizibil tot mai nemulţumit, fostul premier Victor Ponta se plânge de "conducerea monarhică" a lui Liviu Dragnea şi se declară îngrijorat că Guvernul nu are resursele necesare să aplice programul de guvernare. "Degeaba se zbate şi se frământă acum, degeaba sparge farfurii şi se dă cu fundul de pământ", a comentat Sebastian Lăzăroiu.
Sebastian Lăzăroiu
Sebastian Lăzăroiu (reportervirtual.ro)

Fostul premier Victor Ponta rămâne copilul teribilist al politicii, omul extremelor, fanfaronul, anarhistul, la Partidul România Unită era viitorul lui, nu la PSD, a remarcat, pe pagina sa de Facebook, fostul consilier prezidenţial şi ministru al Muncii, Sebastian Lăzăroiu.

"Unde greşeşte Ponta. Eu am scris ceva pe tema asta, cred, prin septembrie anul trecut. Dacă vă amintiţi, a mai avut şi atunci un puseu de rebeliune în partid. S-a folosit de Ghiţă şi partidul ăla, Noua România Mare sau cum se chema (PRU - n.r.), ca să obţină nişte locuri pe listă în PSD pentru apropiaţii lui. Vreo două săptămâni a întreţinut în presă zvonul că s-ar putea alătura oastei lui Vlad Ţepeş. Între timp, a obţinut ce-a vrut de la Dragnea şi s-a dezis de belicoşii ăia, deşi ei credeau că-i suficient să defileze cu portretul lui Ponta în campanie ca să crească mari. N-au crescut, era de aşteptat. Au luat trei la sută", a declarat Lăzăroiu.

Dacă Ponta s-ar fi dus în PRU, analistul politic crede că partidul lui Bogdan Diaconu ar fi luat 5-6% "garantat" la alegerile parlamentare şi, fără ei, Dragnea şi Tăriceanu nu făceau majoritate, decât poate cu UDMR (extrem de compromiţător pentru electoratul lor) şi, în orice caz, fragilă.

"Dar Ponta s-a jucat un pic şi pe urmă s-a băgat la loc în rând, sperând că, după alegeri, dacă-i cazul (şi-acum el crede că e), va rupe din partid şi-l va ţine pe Dragnea milog la poarta lui. Fals. O copilărie. Odată ajunşi la guvernare, loialii lui Ponta (puşi de el pe listă) i-au întors spatele. Firesc, ce le poate oferi Ponta? Nimic. Geaba se zbate şi se frământă acum, geaba sparge farfurii şi se dă cu fundul de pământ. Nu vine nimeni cu el. I s-a părut, poate, pe vremea aia, că nu i se potriveşte rolul de Vadim. Îl aud acum cu declaraţii despre prudenţă fiscală la adresa guvernului lui Dragnea. Nu-l prinde. Nu-i credibil", a precizat Lăzăroiu.

În opinia fostului consilier prezidenţial, Ponta rămâne "copilul teribilist al politicii, omul extremelor, fanfaronul, anarhistul". "Asta-i masca ce-i şade lui bine şi pentru care ia voturi. La PRU era viitorul lui. Acum rămâne al nimănui".

"Nu mai zic că-l băga şi pe Ghiţă în Parlament şi nu mai era nevoit să ia acum bietul IT ist calea băjeniei", a mai precizat, ironic, Lăzăroiu, adăugând că este clar că Dragnea i-a făcut nişte promisiuni lui Ponta în septembrie şi-acum le-a uitat.