Laura Ştefan, noul ministru al Justiţiei în Guvernul Cioloş?

Experta anticorupţie Laura Ştefan ar putea deveni noul ministru al Justiţiei în noul Guvern Cioloş.
Laura Stefan (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
12.11.2015

Cunoscută pentru poziţiile sale tranşante în domeniul Justiţiei, Laura Ştefan, coordonator al activităţilor anticorupţie pentru Expert Forum, s-ar putea afla printre noii miniştri ai Guvernului pregătit de Dacian Cioloş, au dezvăluit surse politice pentru Mediafax.

Laura Ştefan ar urma sa preia ministerul Justiţiei, o veste nu tocmai bună pentru politicienii certaţi cu legea, având în vedere intervenţiile publice ale expertei în acest domeniu.

Alte nume vehiculate, tot pe surse, sunt: Marius Nica - ministru al Fondurilor Europene, Dan Dungaciu - MAI (sau Constantin Dudu Ionescu), Sorin Cîmpeanu - Ministerul Educaţiei şi Bogdan Aurescu - MAE.

Dacă actuala structură va fi păstrată, Executivul ar urma să aibă în componenţă şi un vicepremier, post ce se pare că i-ar reveni lui Sorin Cîmpeanu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor