Lansare ratată. Putin arestează tehnicienii şi ameninţă cu condamnări

Liderul de la Kremlin şi-a manifestat furia pentru eşecul lansării unei rachete la noul cosmodrom rusesc, ordonând deschiderea unor dosare penale pentru persoanele suspectate de eşec. Putin a declarat că vinovaţii îşi vor petrece câţiva ani în închisoare.
O rachetă rusească Soyuz 2.1a decolează la cosmodromul Vostochny, 28 aprilie 2016. (Captură Foto)
Andrei Popescu
28.04.2016

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că cei responsabili pentru eşecul lansării de miercuri a unei rachete vor fi condamnaţi dacă se va dovedi că sunt vinovaţi.

Soyuz-2.1a mai avea două minute până la decolarea programată miercuri, ora Moscovei 5:01 a.m. (0201 GMT), când operaţiunea a fost anulată datorită unei probleme. Racheta urma să transporte trei sateliţi pe orbită.

Putin se afla la cosmodromul Vostochni, localizat în estul îndepărtat al Rusiei, pentru a asista la lansarea planificată – lansare care nu a mai avut loc.

“Vor fi deschise şase cazuri penale şi 4 persoane vor fi arestate. Două dintre ele se află în arest la domiciliu, iar celelalte două aşteaptă procesul în detenţie”, a declarat preşedintele rus în timpul unei conferinţe de presă care a avut loc în aceeaşi zi.

Putin a mai declarat că, dacă sunt găsiţi vinovaţi, suspecţii îşi vor petrece următorii ani în închisoare.

A doua lansare a avut succes

În cele din urmă, racheta a fost lansată cu succes la a doua încercare, care a avut loc după 24 de ore, joi, la ora locală 05:01 a.m. (0201 GMT).

Sateliţii s-au separat de rachetă după aproximativ 9 minute de la începerea zborului, îndreptându-se spre orbitele desemnate, conform presei ruseşti.

Cosmodromul Vostochni, un port spaţial pentru obiective civile, s-a aflat în construcţie din 2012.

Complexul este situat în apropierea graniţei chineze şi a fost principalul proiect al investiţiilor lui Putin în valoare de 52 miliarde de dolari pentru explorarea spaţiului – o investiţie ce va fi finalizată în 2020.

Prima lansare de la Vostochny era estimată în 2015, dar a fost amânată până în aprilie 2016 din cauza unor probleme de management şi a performanţei slabe a subcontractorilor.

Lansarea de joi a fost evenimentul care a inaugurat cosmodromul.

Mai multe persoane implicate în construirea cosmodromului Vostochny sunt investigate penal pentru delapidare de fonduri.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor