Kovesi acuză atacuri incredibile asupra DNA

Persoanele cercetate pentru varii fapte de corupţie lansează, zi după zi, atacuri de o agresivitate din ce în ce mai ridicată împotriva instituţiilor anticorupţie, a declarat vineri Kovesi.
Laura Codruţa Kovesi
Laura Codruţa Kovesi (Epoch Times România)

Aflată în plin scandal de plagiat după "zguduitorul" autodenunţ al deputatului Sebastian Ghiţă, procurorul- şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat vineri, la Europa FM, că în ultima perioadă a avut loc un atac incredibil asupra DNA şi că, în genere, toţi cei care luptă împotriva corupţiei sunt ţinta unor atacuri de o agresivitate tot mai ridicată.

"Fac un comentariu general pentru că am observat în ultima perioadă de timp un atac incredibil asupra DNA, un atac la adresa persoanei şefului DNA şi un atac la adresa persoanei unor procurori care investighează cazuri iar aceste atacuri în exclusivitate sunt făcute de persoane care sunt cercetate de noi sau cercetaţi de alte structuri de parchet”, a declarat Kovesi, în contextul în care moderatorii emisiunii au întrebat-o cum comentează atacurile lansate împotriva sa de fostul preşedinte Băsescu, după ce fiica acestuia, Ioana, a fost pusă sub urmărire penală.

”Am observat şi este foarte interesant să readucem în discuţie comunicatul DIICOT, trecând peste ceea ce mi s-a întâmplat mie şi familiei în această „afacere Black Cube”. Deci observăm că persoane pe care noi le cercetăm, de supărare, fac atacuri în fiecare zi. În fiecare zi sunt atacuri de o agresivitate din ce în ce mai ridicată. Observăm că mai nou sunt firme care sunt angajate pentru hărţuire, pentru intimidare.

Să citim cu atenţie comunicatul DIICOT care spune că o astfel de firmă a fost angajată folosit fonduri, s-au dat dat comisioane de succes, vorbim de un grup organizat, DIICOT desfăşoară o anchetă faţă de un grup organizat, constituit împotriva DNA. Deci am ajuns în acest stadiu în care nu este suficient că suntem sub atac permanent prin declaraţii publice, nu sunt suficiente acuzaţiile denigratoare care se fac aproape zilnic de persoane pe care noi le cercetăm, acum avem şi firme private angajate exact pentru hărţuire, pentru intimidare, pentru probabil şi alte declaraţii la alte televiziuni sau la jurnalişti străini”, a continuat şefa DNA.

Articolul integral poate fi citit aici