Kepler-78b, planeta fierbinte care nu ar trebui să existe! (video)

Descoperire a astronomilor de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts: planeta Kepler 78b.
Descoperire a astronomilor de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts: planeta Kepler 78b. (- / AFP / Getty Images)

O planetă din lavă, cu o masă şi o densitate asemănătoare cu cea a Pământului, a fost descoperită gravitând în jurul unei stele situate la 400 de ani-lumină distanţă faţă de Terra, potrivit bbc.co.uk.

Planeta, denumită Kepler-78b, este alcătuită în cea mai mare parte din roci şi fier, compoziţie foarte asemănătoare cu cea a Pământului, dar ceea ce i-a suprins pe astronomi a fost apropierea foarte mare de steaua-gazdă - aproximativ de 100 de ori mai mică decât distanţa dintre Pământ şi Soare şi de 40 ori mai mică decât distanţa dintre Mercur de Soare.

Modelele de formare a planetelor, cunoscute până acum, susţin că nicio planetă nu se poate forma la această distanţă şi, prin urmare, este destinată să fuzioneze cu steaua mamă Kepler-78.

Specialiştii de la Harvard-Smithsonian Center for Astrophysics susţin că "Kepler 78-b este o planetă care nu ar trebui să existe".

"Această lume fierbinte din lavă se învârte în jurul stelei sale la fiecare 8 ore şi jumătate la o distanţă aproximativă de 1.500.000 km, una dintre cele mai strânse orbite descoperite vreodată. Conform teoriilor acceptate referitoare la formarea planetelor, Kepler-78b nu s-ar fi putut forma atât de aproape de steaua sa şi nici nu ar fi putut să se deplaseze acolo”.

Prin analizarea datelor furnizate de telescopul spaţial Kepler s-a ajuns la concluzia că temperaturile de pe emisfera care este expusă stelei-gazdă (emisfera diurnă) variază între 2.000 şi 8.000 de grade Celsius, făcând imposibilă apariţia vreunei forme de viaţă. "Cred că putem afirma cu certitudine că suprafaţa de pe emisfera diurnă este topită (...) Nimeni nu a calculat dacă emisfera nocturnă se va topi, nici cât de departe stratul topit va pătrunde în interiorul planetei", a declarat Josh Winn, profesor asociat de fizică la Massachusetts Institute of Technology (MIT).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Societate, cultură