Karolina Pliskova o învinge categoric pe Venus Williams

Jucătoarea cehă de tenis Karolina Pliskova.
Jucătoarea cehă de tenis Karolina Pliskova. (BBC Sport‏/twitter)

Primele partide ale Turneului Final WTA Singapore 2017 - la care participă cele mai bune opt jucătoare din sezonul anului 2017 - au început astăzi cu cele din Grupa Albă: Karolina Pliskova (3) – Venus Williams (5) şi Garbine Muguruza (2) – Jelena Ostapenko (7).

În prima partidă, cehoaica de 25 de ani şi 1,86 m înălţime - Karolina Pliskova a învins-o categoric, cu scorul de 6-2, 6-2 pe americanca de 37 de ani, Venus Williams - cea mai vîrstnică jucătoare care participă la un Masters, singura dintre cele opt actuale participante care l-a câştigat (în 2008). Partida a durat o oră şi 12 minute.

Venus Williams nu a putut face faţă Karolinei Pliskova, care a fost în mare formă. Serviciul a fost foarte bun, s-a mişcat mai mult, astfel că Venus Williams rareori a avut posibilitatea să-şi pună în valoare talentul şi execuţiile rafinate.

Pliskova a condus de la început şi până la sfârşit, a reuşit 5 break-uri, Venus câştigând doar o singură dată pe serviciul adversarei în ghemul 5 al primului set.

Luni vor avea loc partidele din Grupa Roşie, când va participa şi românca Simona Halep. Simona o va întâlni pe Caroline Garcia, iar Caroline Wozniaki pe Elina Svitolina