Japonia: Guvernul va închiria terenuri pentru a stoca deşeurile de la Fukushima

Mioara Stoica
31.07.2014

alte articole

Rezervoarele de stocare a apei radioactive de la Fukushima. (youtube.com)
Mioara Stoica
31.07.2014

Guvernul japonez va închiria terenuri în regiunea Fukushima pentru a stoca deşeurile colectate în cadrul operaţiunilor de decontaminare, în urma accidentului nuclear din 2011. Iniţiativa survine în urma refuzului multor proprietari locali de a le vinde, relatează mass-media naţională.

Scopul iniţial al autorităţilor a fost acela de a cumpăra tot terenul necesar pentru depozitarea deşeurilor care conţin izotopi radioactivi şi care s-au adunat în jurul centralei Fukushima Daiichi, (afectată de cutremurul şi tsunami-ul din 11 martie 2011). Dar, în faţa refuzului repetat a mai multor proprietari de a vinde, guvernul a decis să opteze pentru concesii în schimbul banilor.

Conform noului plan, proprietarii de terenuri care doresc să-şi păstreze propriile terenuri vor fi în măsură să facă acest lucru, chiar dacă guvernul îşi rezervă dreptul de a folosi terenul pentru o perioadă de 30 de ani, raportează televiziunea de stat Nhk. Instalaţiile vor fi înfiinţate în oraşele de pe coastă, Okuma şi Futaba, aproape de centrala nucleară.

Principala preocupare a proprietarilor de terenuri locale, a relatat agenţia de ştiri Kyodo, este că instalaţiile pot deveni permanente. În acest moment, guvernul nu a oferit detalii cu privire la sumele care vor fi plătite pentru chiria terenurilor. Instalaţiile de depozitare vor ocupa o suprafaţă de 16 kilometri pătraţi şi vor stoca aproximativ 30 de milioane de tone de pământ şi moloz colectate în timpul activităţii de decontaminare.

Instalaţiile noi ar putea fi deja gata începând din luna ianuarie 2015.

La trei ani după distrugerea centralei Fukushima-Daiichi (în urma unui devastator cutremur urmat de tsunami) - scurgerile radioactive continuă şi circa 300.000 de persoane sunt în continuare fără locuinţă - Administraţia conservatoare a lui Shinzo Abe a decis să suspende proiectul ce viza închiderea definitivă a centralelor nucleare din Japonia (proiect ce a fost lansat de guvernul de centru, anterior) pentru a înlocui ponedrea energiei nucleare, aflată în centrul politicii energetice a Arhipelagului nipon.

Chiar dacă premierul nipon Shinzo Abe recunoaşte reticenţele opiniei publice japoneze faţă de această formă de energie, el este convins că ţara să nu-şi va putea permite să renunţe cu totul la energia nucleară. După distrugerea centralei nucleare din Fukushima şi oprirea altor 48 de reactoare nipone, ecuaţia energetică s-a complicat în mod considerabil în Japonia. În prezent, energia regenerabilă generează, alături de hidro-electricitate, doar 10% din electricitatea consumată în arhipelag.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor