Jaf armat la o bancă din Bucureşti

Un tânăr înarmat a intrat în sediul unei bănci şi a ameninţat-o pe casieră cu pistolul. Odată ce a pus mâna pe bani, jefuitorul a dispărut, deocamdată fără urmă. Poliţia face cercetări.
Pistol
Pistol (Pixabay)

O bancă din sectorul 4 a fost, joi, scena unui jaf armat. Un tânăr a intrat în clădire şi a ameninţat-o pe casieră cu un pistol, cerându-i acesteia banii.

După ce a intrat în posesia sumei solicitate, atacatorul a fugit. Potrivit primelor informaţii, bărbatul nu purta cagulă sau mască ci avea doar o şapcă pe cap.

”În jurul orei 14.50, prin apelul 112 a fost sesizat faptul că la o unitate bancară de pe rază sectorului 4 a intrat un bărbat care, prin ameninţare, a determinat-o pe operatoare să-i remită o sumă de bani, după care a plecat în fugă. Din primele date rezultă că bărbatul avea asupra sa o armă pe care nu a folosit-o”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei, citat de B1 TV.

Banca jefuită se află pe Şos. Giurgiului, unde anul trecut a avut loc un atac asemănător.