Italia urmăreşte o autorizaţie de creştere a datoriei naţionale pentru a finanţa bailout-uri bancare

(Captură Foto)

În timp ce Italia se chinuie să finalizeze o salvare de către sectorul privat a băncii Monte dei Paschi di Siena, care speră să strângă 5 miliarde de euro sub forma unei vânzări de acţiuni către investitori, în timp ce banca încearcă un controversat plan de ofertă de acţiuni în schimbul datoriei, Reuters a raportat că guvernul italian s-a întâlnit luni pentru a autoriza o creştere a datoriei naţionale pentru a acoperi costul de salvare a băncii Monte dei Paschi di Siena, dacă un bailout public va fi inevitabil, precum şi a costului de salvare a altor bănci afectate, au declarat surse guvernamentale.

Montei dei Paschi are nevoie de o majorare de capital cu 5 miliarde de euro şi trebuie să strângă banii până la sfârşitul anului - sau se va prăbuşi. Dacă nu va găsi investitori în sectorul privat, guvernul va fi forţat să intervină, sau să lase banca să cadă.

Surse au declarat săptămâna trecută pentru Reuters că guvernul este pregătit să pompeze 15 miliarde de euro – sub un procent din produsul intern brut – în Monte dei Paschi şi alte bănci cu mari probleme. Dar, înainte să poată face asta, are nevoie de autorizare pentru a ridica nivelul datoriei naţionale.

Între timp, după ce au înregistrat creşteri în prima parte a lunii decembrie, imediat după referendumul eşuat propuse de fostul premier Matteo Renzi, băncile italiene au alunecat din nou luni datorită temerilor generate de concluzionarea fără succes a bailout-ului băncii Montei dei Paschi.

Motivul vânzării anunţate de Monte dei Paschi ar putea fi acela că banca încearcă să rezolve neînţelegerile cu un investitor cheie cu privire la planul de salvare în valoare de 5 miliarde de euro. Monte dei Paschi a eşuat să găsească cumpărători pentru acţiunile sale, după cum a raportat Reuters, adăugând că piaţa a fost din nou îngrijorată de un avertisment că fondul Atlante, specializat în bailout-uri bancare, îşi regândeşte cumpărarea de împrumuturi neperformante în valoare de 1,5 miliarde de euro de la Monte.

Atlante şi-a exprimat “reţineri profunde”, într-o scrisoare trimisă în 17 decembrie, cu privire la termenii unui împrumut-punte pe care Monte dei Paschi l-a securizat ca parte a vânzării sale de împrumuturi neperformante, a declarat banca. Acţiunile băncii au înregistrat pierderi după publicarea ştirilor privind Atlante.

“Dacă chestiunile ridicate de Quaestio – managerul fondului Atlante – nu pot fi rezolvate, atunci operaţiunea nu va putea fi concluzionată până la 31 decembrie, după cum a cerut Banca Centrală Europeană”, a precizat Monte dei Paschi într-o declaraţie.

Totuşi, Carlo Messina, directorul general al Intesa Sanpaolo, unul dintre contributorii de top ai fondului Atlante, a declarat că fondul de investiţii ar trebui să meargă mai departe cu acordul şi că va ajunge la o decizie până marţi.

Ca parte a propriului său plan fragil de salvare, Monte dei Paschi a luat un împrumut-punte de 4,7 miliarde de euro cu JP Morgan, Mediobanca, Credit Suisse şi HSBC.

JP Morgan şi Mediobanca au lucrat asupra planului de salvare a băncii şi au fost deja criticate de politicieni din opoziţia italiană, care nu sunt de acord ca cele două instituţii să obţină onorarii în cazul unui bailout de stat. Monte dei Paschi are nevoie de acel împrumut pentru a-şi finaliza vânzarea de credite neperformante, care vor fi reambalate sub formă de creanţe în valoare de 9 miliarde de euro.

Atlante, ai cărei acţionari includ bănci şi agenţii de asigurare majore din Italia, precum şi entităţi deţinute de stat, ar trebui să cumpere titluri de valoare în valoare de 1,5 miliarde de euro.

În cazul în care bailout-ul privat nu va reuşi, o salvare de către stat va necesita mulţi investitori, inclusiv persoane fizice, pentru a acoperi pierderile şi evoluţia ar risca să provoace o criză politică.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Economie