Islanda, zguduită de cutremure. Temeri privind erupţia vulcanului Katla

Două cutremure mai puternice au avut loc luni dimineaţă în zona vulcanului Katla, din Islanda, declanşând temeri privind o posibilă erupţie a acestuia.
Vulcanul islandez Katla.
Vulcanul islandez Katla. (Captură Foto)

Cel mai mare vulcan al Islandei, Katla, şi-a revenit luni după două serii de cutremure matinale, una dintre cele mai intense activităţi seismice care au lovit craterul din 1997.

The North Atlantic Island’s Met Office a transmis că două dintre cutremure au avut magnitudinea de 4,6 şi 4,5 grade.

Din fericire nu au fost raportate pagube sau victime imediate în zonele învecinate craterului vulcanic.

“Situaţia este dinamică, dar nu se observă semne privind vreun eveniment periculos”, a declarat Matthew Roberts, un reprezentant al Institutului islandez de Meteorologie şi Geofizică, citat de Iceland Review.

Prima serie de cutremure a fost înregistrată în jurul orei locale 1:30 a.m. şi a inclus mai multe cutremure mici, cel mai puternic având o magnitudine de 2,4 grade, a raportat Iceland Review. De asemenea, cele două cutremure de pământ mai puternice, cu magnitudini de peste 4, au avut loc la o distanţă de aproximativ 10 minute după prima serie.

Cutremurele au încetat de atunci, dar au generat temeri privind o potenţială erupţie a vulcanului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură