ISIL a organizat execuţii în masă

Radicalii suniţi ISIL din Irak executând prizonieri. (youtube.)
P. P.
28.06.2014

Fotografiile şi imaginile prin satelit au arătat că insurgenţii Statului Islamist al Irakului şi Levantului (ISIL) au efectuat, vineri, mai multe execuţii în masă în nordul oraşului irakian Tikrit, anunţă Human Rights Watch, conform Reuters.

ISIL, islamiştii radicali care vor să re-formeze un califat de tip medieval între Irak şi Siria, au avansat în ultimele două săptămâni în teritoriile din nordul Irakului, cucerind două din cele mai mari oraşe nordice, Mosul şi Tikrit, cât şi punctele de trecere a frontierei cu Siria, ajungând la numai 100 de kilometri de capitala Bagdad.

Human Rights Watch (HRW) spune că, în perioada 11 - 14 iunie, între 160 şi 190 de bărbaţi au fost ucişi în cel puţin două locuri din interiorul şi din apropierea oraşului Tikrit, oraşul natal al fostului dictator Saddam Hussein.

Totuşi, se crede că numărul victimelor ar putea fi mult mai mare, dar dificultatea accesării zonei şi localizării cadavrelor a împiedicat efectuarea unei investigaţii complete.

Pozele publicate pe website-ul HRW au arătat un rând de bărbaţi aliniaţi cu faţa în jos pe sol în timp ce erau împuşcaţi de extremişti.

„Fotografiile şi imaginile prin satelit din Tikrit oferă dovezi serioase ale unei teribile crime de război care trebuie investigată în detaliu”, a declarat directorul HRW Peter Bouckaert.

„ISIL şi celelalte forţe abuzive ar trebui să ştie că ochii irakienilor şi ai lumii îi urmăresc”.

Cel puţin 1.000 de persoane, în mare parte civili, au fost ucise şi alte 1.000 au fost rănite în timpul conflictelor care au răvăşit Irakul în luna iunie. Victimele includ un număr mare de execuţii în masă confirmate de ISIL cât şi prizonieri ucişi de către forţele irakiene guvernamentale.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor