Iranul trimite un mesaj bizar lui Trump: Nu va ceda niciodată presiunii americanilor

Şeful Statului Major al armatei iraniene, general-maiorul Mohammed Bagheri
Şeful Statului Major al armatei iraniene, general-maiorul Mohammed Bagheri (Getty Images)

Şeful Statului Major al armatei iraniene, general-maiorul Mohammed Bagheri, i-a transmis un mesaj bizar preşedintelui american Donald Trump, susţinând că Iranul nu va ceda niciodată în faţa cererilor făcute de Statele Unite şi restul Occidentului, în timpul unei conferinţe militare internaţionale ce a avut loc luni, cu participarea liderilor militari din aproximativ 35 de ţări.

Generalul iranian a afirmat că Washingtonul este prea implicat în problemele din Orientul Mijlociu.

“Anumite puteri şi anumiţi actori regionali nu doresc să accepte realitatea noii lumi”, a adăugat el.

Teheranul “nu va ceda niciodată în faţa dorinţelor şi presiunilor SUA şi ale aliaţilor”, a mai precizat generalul.

Relaţiile dintre Iran şi SUA s-au deteriorat după ce Trump a devenit preşedinte, la începutul lui 2017, potrivit site-ului Express.co.uk.

Cel mai mare factor din spatele relaţiei diplomatice tensionate este decizia lui Trump de a retrage SUA din acordul nuclear (JCPOA) încheiat în 2015 între Iran şi Marea Britanie, SUA, Franţa, China, Rusia şi Germania. Acordul prevede ca Iranul să îşi restricţioneze în mod semnificativ programul nuclear în schimbul relaxării sancţiunilor internaţionale aplicate împotriva sa.

Trump a declarat că acordul este prea îngăduitor şi a precizat că semnatarii europeni ai acordului trebuie ca până în 12 mai să remedieze ceea ce el a numit a fi “breşe groaznice” în acord, ameninţând că, în caz contrar, nu îl va mai recertifica şi nu va mai autoriza ridicarea sancţiunilor aplicate iranienilor.

Administraţia SUA declarat în mai multe rânduri că breşele identificate în acordul nuclear au permis Republicii Islamice să continue cercetările nucleare sensibile şi să dezvolte rachete balistice.

Pe lângă restrângerea programului iranian de rachete balistice, SUA face presiuni asupra aliaţilor europeni să nu mai finanţeze entităţi iraniene asociate cu Gărzile Revoluţionare (IRGC), o forţă de elită a Teheranului care controlează sectoare ale economiei Iranului.

În discursul susţinut la conferinţa de luni, generalul Mohammed Bagheri a mai criticat SUA pentru atacurile aeriene ilegale din Siria.

Iranul, împreună cu Rusia, susţine regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad şi a ameninţat Occidentul cu măsuri punitive după ce forţele americano-franco-britanice au lansat în 14 aprilie un atac aerian împotriva mai multor ţinte ale armatei siriene. Atacul forţelor occidentale a fost considerat un răspuns la presupusul atac chimic lansat în 7 aprilie asupra oraşului sirian Douma, care a provocat moartea a zeci de civili. Assad a fost învinuit pentru atacul chimic, însă atât Damascul, cât şi Moscova au negat acuzaţia. Totodată, SUA şi aliaţii săi nu au furnizat dovezi incontestabile în acest sens.

De asemenea, generalul iranian a condamnat SUA pentru exportul de arme “către diverse ţări din regiune, precum Arabia Saudită, cu scopul de a împinge Orientul Mijlociu în război”.

Arabia Saudită şi Iranul se află în centrul unei lupte pentru putere în Orientul Mijlociu, iar Teheranul este furios pentru faptul că SUA este părtinitor în conflictul regional.

În plus, Arabia Saudită şi Iranul sunt implicate într-un război prin terţi în Yemen, în condiţiile în care Riadul şi Teheran încearcă să îşi etaleze puterea militară.

“Prezenţa militară răspândită a anumitor puteri majore şi intervenţiile lor în regiunea Oceanului Indian au provocat şi mai multă nesiguranţă, cum ar fi atacurile aeriene împotriva poporului din Yemen”, a susţinut generalul Bagheri.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe