Iranul ridiculizează din nou administraţia Obama: testează încă două rachete balistice

Continuând să ignore presiunile venite din partea Occidentului, în special SUA, Iranul a mai lansat două rachete balistice de rază scurtă. Bizar, un general senior iranian a susţinut că oficialii americani au cerut Teheranului să menţină secretul în privinţa testelor de rachete.
Amir Ali Hajizadeh, şeful diviziei aerospaţiale a Gărzilor Revoluţionare ale Iranului. (Captură Foto)
Andrei Popescu
23.05.2016

Iranul a testat în repetate rânduri rachete balistice, încălcând în mod direct termenii unui acord nuclear semnat anul trecut cu marile puteri. Săptămâna trecută un comandant senior iranian a susţinut că oficialii americani urmăresc să “împace” regimul iranian şi au încurajat discret Teheranul să menţină secretul testelor ilegale de rachete balistice pentru a nu amplifica îngrijorarea Israelului.

Conform Washington Free Beacon, Amir Ali Hajizadeh, comandantul Forţei Aerospaţiale şi pentru Rachete din cadrul Gărzilor Revoluţionare Iraniene, a susţinut recent că administraţia Obama nu doreşte ca Iranul să îşi facă publice testele continue de rachete, care au ridicat îngrijorări cu privire la angajamentul Republicii Islamice faţă de controversatul acord nuclear.

“În acest moment, americanii ne spun: Nu discutaţi despre chestiunea rachetelor şi, dacă desfăşuraţi un test sau un exerciţiu, nu îl menţionaţi”, ar fi afirmat generalul Hajizadeh în timpul unui recent discurs citat de Middle East Media Research Institute.

“Dacă acceptăm acest lucru, ei vor mai face un pas, şi vor spune: ‘Nu desfăşuraţi [un test de rachetă] de această dată şi de asemenea nu îl faceţi în regiunea Golfului Persic’. După aceea ne vor spune: ‘De ce aveţi totuşi nevoie de rachete cu o rază de acţiune de 2.000 km?’”, ar fi spus Hajizadeh.

Agenţia de ştiri Mehr a anunţat că armata iraniană a testat cu succes două rachete balistice de rază scurtă în timpul unui exerciţiu militar al trupelor terestre.

În acelaşi timp, presa locală a adăugat duminică faptul că versiunile îmbunătăţite ale rachetelor Nazeat şi Fajr-5 au fost folosite în primul stagiu a unui exerciţiu militar de două zile, numit Beit-ul-Muqaddas 28, în deşertul Maranjab din regiunea Kashan şi în regiunea Nasrabad.

După cum a raportat şi agenţia de ştiri Sputnik, dorinţa Iranului de a-şi dezvolta programul naţional de apărare a declanşat temeri în sânul comunităţii internaţionale, în ciuda asigurărilor oferite de Teheran că nu va ameninţa niciodată securitatea naţională a altui stat.

În 14 iulie 2015, Iranul şi grupuri de ţări P5+1 (Rusia, SUA, China, Franţa şi Marea Britanie, plus Germania) au semnat un acord nuclear cu Teheranul, cunoscut sub numele de JCPOA (Joint Comprehensive Plan of Action), care garantează natura paşnică a programului nuclear iranian în schimbul ridicării sancţiunilor internaţionale aplicate asupra Republicii Islamice.

Acordul, semnat la presiunea SUA, este extrem de controversat în Congres, din cauza clauzelor sale pe care unii analişti le consideră foarte permisive la adresa Iranului.

După adoptarea JCPOA, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat Rezoluţia 2231 care interzice Iranului să se implice în activităţi legate de rachete balistice capabile să transporte arme nucleare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor