Iordache, langa: Îmi asum în totalitate ordonanţa de modificare a Codului Penal

Sute de mii de oameni cer, de zile în şir, abrogarea ordonanţelor prin care Codul Penal a fost modificat în favoarea corupţilor. Răspunsul lui Iordache? Îşi asumă ordonanţele în totalitate.
Loredana Diacu
03.02.2017

alte articole

Florin Iordache(Ministerul Justitiei), (Florin Chirila/Epoch Times)
Loredana Diacu
03.02.2017

În ton cu şeful său pe linie de partid - Liviu Dragnea - şi cu şeful pe linie ierarhică - Sorin Grindeanu - ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a declarat vineri că îşi asumă în totalitate Ordonanţa de urgenţă de modificare a legislaţiei penale.

Venit vineri la şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii (for care a atacat la CCR ordonanţa vizând modificarea Codului Penal), ministrul a fost întrebat de presă dacă ia în calcul abrogarea actului normativ care, reamintim, a scos în stradă sute de mii de români revoltaţi. Răspunsul nu a fost (aşa cum ar fi fost previzibil) "altă întrebare?" ci "Ordonanţa în acest moment înţeleg că este atacată la CCR, fie de preşedinte, fie de CSM, fie de procurorul general. În aceste condiţii, CCR poate da un aviz, poate hotărî dacă este sau nu este constituţională".

Şi la întrebarea dacă este adevărat că proiectul ordonanţei a primit aviz negativ de la direcţiile de specialitate ale ministerului, ministrul a "scăldat-o":

"În cursul elaborării actelor normative, direcţiile de specialitate şi-au exprimat mai multe puncte de vedere. De asemenea, în cursul procedurii de elaborare au fost păreri pro şi contra, dar, repet, oportunitatea o stabileşte ministrul pentru că nu este corect, într-un act de guvernare, atunci când elaborăm o lege sau o ordonanţă, ultima responsabilitate o are ministrul să semneze", a declarat Iordache, citat de Hotnews.

Reamintim că ordonanţa pe care Iordache nu vrea s-o abroge, la fel cum nu vor nici şefii săi, a stârnit valuri de revoltă, critici, îngrijorare, atât pe plan intern cât şi extern. Pe lângă faptul că sute de mii de oameni au ieşit pe străzi, moneda naţională a suferit scăderi, iertarea hoţiilor sub 200.000 a ajuns de notorietate internaţională, Bruxelles-ul avertizează că România ar putea pierde fonduri europene şi chiar dreptul de vot în UE etc.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor