Iohannis: Reinstaurarea meritocraţiei, calea pentru a-i convinge pe tineri să nu mai plece din ţară

Ana Ion
22.11.2016

alte articole

Klaus Iohannis (Florin Chirila/Epoch Times)
Ana Ion
22.11.2016

Reinstaurarea unei meritocraţii adevărate, atât în sistemul public cât şi în cel privat, este calea spre a convinge tinerii să rămână acasă, a declarat, marţi, preşedintele Klaus Iohannis, în cadrul unei dezbateri organizate de compania Antibiotice SA, relatează Agerpres.

"Dacă reuşim să avem sisteme performante, unde tinerii au şanse să fie angajaţi pe bază de merit, nu fiindcă sunt cunoştinţe sau neam cu cineva, atunci o să reuşim să îi convingem să rămână în ţară. Personal, sunt ferm convins că reinstaurarea unei meritocraţii adevărate, nu numai în sistemul public, ci şi în mediul privat, este calea spre a deveni mai performant şi spre a convinge tinerii să rămână acasă", a afirmat şeful statului.

La rândul său, directorul general al Antibiotice Iaşi, Ioan Nani, a declarat că "este foarte important ca managementul din ziua de azi să fie un management transparent, profesionist. S-a introdus de curând conceptul de performanţă corporatistă. Este foarte bine că în România s-au conturat aceste principii europene".

Preşedintele Klaus Iohannis se află la Iaşi, unde ia parte la o dezbatere organizată de singura companie românească de antibiotice, Antibiotice SA. De asemenea, şeful statului va avea astăzi în oraşul din inima Moldovei o întâlnire cu studenţii ieşeni.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor