Iohannis, la un an de la preluarea mandatului: "Democraţia s-a câştigat prin jertfă de sânge. Să nu uităm acest lucru"

Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut un discurs miercuri, în faţa plenului celor două Camere reunite, la un an de la preluarea mandatului. Vă prezentăm mai jos mesajul transmis de şefului statului.
Klaus Iohannis (Eugen Horoiu / Epoch Times România)
Andrei Pricopie
16.12.2015

"Am ţinut să vin în faţa dumneavoastră la un an de la preluarea mandatului de Preşedinte al României nu pentru a face un bilanţ sec, ci ca gest de normalitate democratică. Am vorbit atunci, de la aceeaşi tribună, despre direcţiile majore pentru România, despre schimbările de principiu pe care le asum în modul de a face politică, în relaţia cu instituţiile şi cu cetăţenii.

Convingerea mea profundă este că marile proiecte ale unei naţiuni pot fi împlinite doar dacă se sprijină pe un fundament alcătuit din valori şi norme de politică asumate. Acest fundament avea nevoie de reconstrucţie. Am dorit, astfel, că 2015 să fie anul recâştigării normalităţii, în interior şi în exterior.

În plan intern, prima mea promisiune a fost un alt fel de a face politică în România, fără scandal, cu respect şi seriozitate. Am considerat că acest lucru începe şi cu Preşedintele, al cărui rol este să fie generator nu de tensiune, ci de echilibru.

Recâştigarea normalităţii în interior porneşte de la lucruri foarte simple: redescoperirea dialogului cu şi între partidele politice, deschiderea către societatea civilă, relaţii instituţionale corecte, indiferent de preferinţe sau antipatii personale şi, nu în ultimul rând, transformarea ideii de consultare dintr-una aproape golită de sens într-una reală, cu efecte concrete. În doar un an a devenit deja un lucru firesc să avem consultări, să ne aşezăm la masa dezbaterii - Preşedinte, partide, societate civilă.

Ştiu că de-a lungul acestui an unii s-au întrebat de ce nu reacţionez la orice subiect, de ce nu intervin în forţă la adresa unor oameni politici cu funcţii în stat, de ce nu răspund la atacuri cu aceeaşi monedă. Sper că onorând promisiunea de a face politică altfel am dat răspuns şi acestor întrebări.

Doamnelor şi domnilor,

Anul 2015 a demonstrat că se poate să avem acord larg, pe subiecte de interes public, pe probleme care privesc România şi, mai ales, că un asemenea acord nu rămâne doar pe hârtie sau la nivel declarativ.

Prima acţiune a anului a fost semnarea de către toate formaţiunile politice a Acordului privind creşterea bugetului pentru Apărare la 2% din PIB până în 2017.

Prin acest gest, România şi-a arătat angajamentul de a fi un furnizor de securitate în regiune, un stat responsabil în raport cu cetăţenii săi şi un partener corect şi proactiv în raport cu aliaţii. Bugetul pentru anul 2016 prevede o primă etapă de creştere, astfel încât în 2017 acest Acord să fie respectat.

Tot de o largă majoritate s-a bucurat şi Strategia Naţională de Apărare, care este astăzi un document fundamental ce defineşte obiectivele majore ale ţării noastre, nu doar în materie de Apărare, ci de Securitate naţională în înţelesul său extins. Pentru prima dată am inclus la acest capitol aspecte şi direcţii de acţiune care ţin de educaţie şi sănătate, de păstrarea identităţii naţionale sau protejarea patrimoniului. "România puternică în Europa şi în lume", aşa cum o definim în Strategia Naţională de Apărare, este mai mult decât un deziderat. Este un proiect naţional pe care îl construim deja.

Restabilirea normalităţii în politica internă a însemnat şi un alt tip de raportare la Constituţie şi legi.

Am tratat cu toată responsabilitatea atributul promulgării legilor, în virtutea principiilor constituţionale şi cu atenţie la impactul fiecărei legi asupra oamenilor, asupra economiei şi societăţii în ansamblul ei. Pe acest fond am recurs în mai multe rânduri la mecanismele permise de legea fundamentală – sesizarea Curţii Constituţionale sau cererea de reexaminare.

Mă bucur să constat că în cazuri importante, precum cel al Codului Fiscal, a existat disponibilitatea actorilor politici de a se apleca mai cu atenţie asupra textului legii.

Pe de altă parte, sunt dator să vă spun direct că două lucruri fundamentale încă lipsesc sau nu sunt la nivelul pe care îl cere o democraţie matură: dezbaterea şi rigoarea.

Legi importante au intrat în atenţia publică abia după adoptarea lor, odată ajunse la promulgare sau chiar după, ceea ce nu serveşte nici Parlamentului, nici publicului.

Nu există substitut pentru o dezbatere consistentă premergătoare adoptării unei legi, iar aceasta este o responsabilitate de la care Parlamentul nu se poate deroba.

În alte situaţii am fost nevoit să sesizez Curtea Constituţională nu pe fond, ci din cauza lipsei de rigoare, a nerespectării procedurilor şi principiilor constituţionale de legiferare.

La începutul actualei sesiuni parlamentare am vorbit despre aşteptarea generală a publicului ca legile în România să fie mai clare, mai bine argumentate şi să nu se schimbe frecvent.

Sunt convins că Parlamentul, ca for legislativ, poate şi trebuie să răspundă acestei aşteptări prin mai multă dezbatere şi mai multă rigoare.

Doamnelor şi domnilor,

În anul 2015, recâştigarea normalităţii a însemnat şi demersuri în plan extern. Mă refer în mod particular la restabilirea prestigiului României în exterior, la profilarea sa în cadrul NATO şi al Uniunii Europene şi la întărirea parteneriatelor noastre strategice.
2015 a fost un an în care nu doar am confirmat, ci am adâncit şi transpus în acţiuni şi decizii concrete opţiunile majore ale politicii noastre externe.

Vizitele externe pe care le-am făcut anul acesta, precum şi primirea în România a numeroşi şefi de state şi de guverne au avut tocmai această menire – de a da ţării noastre o voce mai puternică, de a întări relaţii cu aliaţi tradiţionali, de a reface legături strategice, de a ne apropia de state din regiune.

Am avut câteva obiective clare: consolidarea şi extinderea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii, întărirea parteneriatelor strategice sau a relaţiilor privilegiate cu state membre ale Uniunii Europene şi NATO - ţări precum Franţa, Polonia, Germania, Italia, Spania, Marea Britanie, şi Turcia, consolidarea raporturilor cu ţările din vecinătate, precum Ucraina, Bulgaria sau Serbia. În acelaşi timp, relaţia privilegiată cu Republica Moldova şi susţinerea parcursului european al acesteia a fost şi va rămâne o constantă a politicii noastre externe.

Din diverse motive pe care nu doresc să le comentez aici, România s-a aflat într-o oarecare izolare în anii anteriori. Am dorit să schimbăm cu totul această stare de fapt în 2015, ceea ce explică şi dinamica mai mare din acest an în activitatea de politică externă.
România este o ţară respectată în NATO şi în Uniunea Europeană, care contează în ecuaţia geopolitică şi geostrategică şi care este gata să asume responsabilităţi.

În luna noiembrie am găzduit la Bucureşti Reuniunea la nivel înalt a Statelor din Europa Centrală şi de Est, care a prefigurat Summitul NATO ce va avea loc la Varşovia în vara anului 2016.

Nu în ultimul rând, recâştigarea normalităţii a privit şi pe românii din diaspora. Sunt bucuros de faptul că promisiunea de a avea o lege a votului prin corespondenţă a fost respectată şi am speranţa că autorităţile vor asigura întreg cadrul necesar pentru ca votul românilor de peste graniţă să se desfăşoare în cele mai bune şi sigure condiţii în anul ce vine.

Nu este o lege perfectă, probabil că vor fi lucruri de îmbunătăţit în acest mecanism, dar esenţial este faptul că există, a venit la timp şi a rezultat din voinţa clasei politice care şi-a respectat promisiunea făcută cetăţenilor.

Doamnelor şi domnilor,

Se cuvine să ne uităm în acelaşi timp la lecţiile anului 2015 şi la ce lipseşte pentru ca România să fie cu adevărat puternică şi prosperă.

Cea mai tragică lecţie a lui 2015 se numeşte "Colectiv". Evenimentul care a îndurerat o naţiune întreagă a scos la iveală probleme ale mai multor sisteme, unele perpetuate ani de zile, în faţa cărora cu toţii - autorităţi, cetăţeni - într-un moment sau altul, am ridicat din umeri a neputinţă şi pe care am ajuns să le tolerăm.

Sunt lucruri pe care nu avem dreptul moral să le dăm uitării şi concluzii care trebuie să ne determine să acţionăm şi să fim responsabili.

Cea mai dură concluzie este aceea că, pur si simplu, corupţia ucide, că se pot pierde vieţi nevinovate dacă nu respectăm legi şi reguli şi dacă, noi cu toţii, ca societate, închidem ochii la încălcarea lor.

O a doua lecţie a anului 2015 este lecţia schimbării. Nu vorbim despre o nevoie de moment, limitată la o înlocuire de guvern sau de putere politică, ci de o schimbare profundă a politicului, de o înnoire care să fie pe măsura aşteptărilor şi realităţilor din societate. Între politic şi societate, între clasa politică şi cetăţeni nu are voie să existe o prăpastie.

Tocmai de aceea, marea miză a anului 2016 este reconstrucţia încrederii în politică şi în capacitatea sa de a da societăţii direcţia dorită.

Doamnelor şi domnilor,

Se împlinesc în aceste zile 26 de ani de când românii s-au ridicat împotriva regimului comunist. Mai exact, acum 26 ani, schimbarea a început la Timişoara. S-au ridicat cu forţa şi curajul date de aspiraţia spre libertate. Democraţia s-a câştigat prin jertfă de sânge.
Se cuvine să nu uităm şi să preţuim acest lucru, nu doar o dată pe an în Decembrie, nu doar cu ocazii speciale, ci zi de zi, respectând principii şi valori în politică şi mai ales având mereu în minte că suntem în serviciul cetăţenilor noştri.

Astăzi, la 26 de ani de la Revoluţie, cel mai bun mod de a onora acel sacrificiu este să reconstruim încrederea şi să facem democraţia mai puternică. Reconstrucţia încrederii în politică este, aşadar, tema pe care o propun în perspectiva anului 2016: reconstrucţia încrederii în instituţiile democratice, în actul politic, în partide şi în cei care le reprezintă, adică în dumneavoastră.
Mă fac, astfel, purtătorul mesajului de înnoire pe care îl dau, sub diverse forme, concetăţenii noştri. Ca mediator între stat şi societate este datoria mea să fac acest lucru. Dar greul acestei misiuni revine partidelor.

Tocmai înnoirea în materie de idei, practici şi oameni este şansa pentru a menţine stabilitatea şi echilibrul sistemului politic. Cred într-un sistem în care stânga şi dreapta sunt reprezentate, în care există spaţiu pentru participare şi competiţie şi nu îmi doresc o politică în care îşi fac loc extremismul, populismul sau radicalismul.

Îmi doresc ca atunci când se gândesc la politică cetăţenii noştri să nu o asocieze la modul general şi nediferenţiat cu ineficienţa, minciuna sau corupţia. Îmi doresc ca românii să perceapă politica drept ceea ce e menită să fie: un spaţiu al reprezentării şi deciziei responsabile, la care este onorabil şi onorant să participi. Iar a face politică să fie în conştiinţa tuturor un mod prin care îţi serveşti naţiunea.

Pentru toate acestea va fi nevoie de voinţă şi deschidere din partea partidelor politice consacrate, de curaj şi efort din partea celor care participă pentru prima dată la competiţii electorale.

Reconstrucţia încrederii va mai presupune ceva, de data aceasta din partea tuturor, nu doar a partidelor politice: să recunoaştem lucrurile bune şi să păstrăm ce funcţionează. Dacă ne dorim o construcţie durabilă va trebui să evităm capcana lui „nimic nu e bun”, să nu condamnăm instituţiile pentru culpa individuală sau lipsa de corectitudine a unor persoane şi să respingem tentaţia radicalismului şi suspiciunii permanente. Am convingerea că românii vor dovedi înţelepciune şi echilibru.

Doamnelor şi domnilor,

Anul 2016 va aduce şi alte tipuri de provocări decât cele care ţin de competiţia electorală şi de reformarea politicii. Aştept de la noul cabinet, aşa cum cred că aşteaptă mulţi români, o guvernare responsabilă.

Acest Executiv se află în faţa unei importante provocări, dar, în acelaşi timp, şi a unei mari şanse de a arăta că se pot lua decizii şi se pot derula proiecte în funcţie de priorităţi obiective, nu de interese electorale de moment.

Cred că atitudinea responsabilă faţă de banul public şi găsirea unor soluţii eficiente la nevoile reale ale societăţii sunt liniile directoare ale mandatului acestui guvern, aşteptate de toată lumea.

Îmi doresc o creştere economică despre care să nu vorbim doar în termeni statistici şi în date, ci una care să se reflecte în viaţa de zi cu zi, în nivelul de trai al fiecărui român. Ştiu că oamenii aspiră la o viaţă mai bună, pentru ei şi copiii lor, pentru generaţia viitoare. Aceasta este sau ar trebuie să fie, în definitiv, finalitatea oricărei politici.

O Românie puternică ştie să investească, să creeze valoare adăugată, să atragă bani europeni şi să genereze locuri de muncă.

Îmi propun ca în anul 2016 să am în atenţie domenii cruciale pentru viitorul acestei naţiuni, precum sănătatea şi educaţia. Am lansat în acest an ideea unei largi consultări pe tema educaţiei, care să aducă laolaltă autorităţi, profesori şi elevi, şcoli şi universităţi, societate civilă şi pe toţi cei interesaţi.

Anul 2016 va fi dedicat unei dezbateri aşezate şi consistente pe tema educaţiei, din care să rezulte o viziune de ansamblu şi direcţiile majore pentru viitorul sistemului de învăţământ din România. Cred că"România educată" trebuie să devină un nou proiect de ţară pe care să-l asumăm şi să-l ducem la bun sfârşit.

În perspectiva împlinirii a 100 de ani de modernitate, educaţia va fi fără îndoială o temă centrală.

Din acest punct de vedere, aniversarea Centenarului Marii Uniri în 2018 va trebui să fie nu doar un moment festiv, ci unul în care asumăm marile direcţii de dezvoltare a României pentru secolul viitor.

"România educată" ca proiect de ţară ar trebui să fie una dintre aceste direcţii, ea incluzând nu doar sistemul de învăţământ, ci şi încurajarea culturii, inovării şi cercetării, stimularea creativităţii şi aprecierea performanţei.

Doamnelor şi domnilor,

Despre anul 2015 s-ar putea spune multe, iar peste ani istoricii şi analiştii vor avea perspective diferite. S-ar putea spune că a fost anul în care pentru prima dată în România s-a introdus votul prin corespondenţă. A fost anul unei schimbări de guvern şi al instalării unui cabinet de tehnocraţi.

Ceea ce mi-aş dori eu ca peste timp să se spună despre 2015 este însă altceva: că a fost anul în care a început schimbarea modului de a face politică în România, anul care a însemnat deschiderea către societate şi începutul înnoirii clasei politice.

Este timpul schimbării. Depinde de noi toţi dacă răspundem la aceste aşteptări ale societăţii. Vă invit să fim împreună în acest demers pentru a reconstrui încrederea în instituţiile democratice şi în capacitatea politicii de a produce lucruri bune pentru cetăţeni.

Vă mulţumesc!"

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor