Internetul, boală grea. Tânără lovită de maşină îşi actualizează instantaneu profilul pe internet

Internet cafe în Beijing, 8 septembrie 2012
Internet cafe în Beijing, 8 septembrie 2012 (Liu Jin / AFP / Getty Images)

Comparată de unii cu dependenţa de droguri, dependenţa de internet şi în special de reţelele sociale, dă naştere la comportamente halucinante. O dovadă ilustrativă în acest sens este un incident petrecut recent în China unde primul lucru făcut de o tânără după ce a fost lovită şi trântită de pe scuter de o maşină a fost nu să ceară ajutor sau să-şi sune familia ci să relateze incidentul pe internet.

Potrivit 20minutes.ch citat de România Liberă, chinezii care circulau cu maşinile pe o şosea din Jiangyou City (provincia Sichuan) au asistat miercuri la o scenă incredibilă - o tânără lovită de maşină şi aflată la pământ şi-a scos smartphone-ul nu pentru a-şi suna apropiaţii, ci pentru a împărtăşi incidentul pe reţeaua socială la care era conectată, aceasta în timp ce trecătorii şi poliţiştii se grăbeau să vadă cum se simte.

"Trecătorii erau îngrijoraţi, însă femeia a scos smartphone-ul şi a continuat să comunice cu prietenii pe reţeaua de socializare fără să îi pese de propria siguranţă sau de impactul asupra traficului", susţine un site chinez, potrivit căreia fata era conectată la wechat, reţea de socializare populară în China.

Atitudinea tinerei a stârnit ironiile compatrioţilor săi în mediul online: "Orice s-ar întâmpla, primul lucru care trebuie făcut este actualizarea platformei de socializare", scrie un internaut.

Reamintim că din ce în ce mai mult psihologii trag semnale de alarmă asupra dependenţei de reţelele sociale, pentru unii utilizatori platformele de socializare online devenind un substitut al vieţii reale şi al interacţiunilor cu oameni în carne şi oase.