Iniţiativă inedită: Protestatari clujeni pleacă în marş spre Bucureşti, să ajungă la mega-mitingul din 20 ianuarie

Sătul de gustul "amărăciunii" pe care o resimte de 28 de ani văzând că România încă n-a avut parte de schimbarea pe care o merită şi pentru care în '89 s-a murit, clujeanul Sorin Bobiş dă semnalul de mobilizare, printr-un marş dinspre Cluj spre Bucureşti.
Protest
Protest (Epoch Times)

Cinci persoane vor porni, miercuri, din Cluj, în marş spre Bucureşti, pentru a lua parte la mega-protestul împotriva masacrării Justiţiei de către PSD-ALDE anunţat pe 20 ianuarie în Capitală

Plecarea în marşul ce va dura 11 zile va avea loc miercuri dimineaţă, la ora 10.00, la Clopot - monument al memorandiştilor unde se adună lumea pentru manifestaţii - , participanţii urmând să ajungă în Bucureşti pe 20, chiar în ziua protestului.

Demersul a fost iniţiat de clujeanul Sorin Bobiş, un horticultor în vârstă de 51 de ani, care porneşte în acest marş în speranţa unei mult-aşteptate schimbări în această ţară, o schimbare la care speră de 28 de ani.

"Eu nu vreau, cum să vă spun, să o iau pe ulei cu patriotismul, cu salvăm lumea şi chestii din astea pompoase. Ştiţi care este, de fapt, adevărul? Gustul ăla amar pe care l-am avut şi l-am molfăit timp de aproape 30 de ani, faptul că după 28 de ani, după ce am ieşit în stradă în '89 şi apoi în '90, cu Piaţa (Universităţii n.r.) când am strigat atunci lozincile alea, am crezut că gata, se va termina, la un moment dat. Dar iată că după 28 de ani strigăm acum aceleaşi lozinci. E paradoxal! Nu îţi vine să crezi că au trecut atâţia ani şi noi am îmbătrânit dar problematica a rămas aceeaşi. Cred că acesta este motivul cel mai corect!", a explicat Sorin Bobiş, pentru Epoch Times.

Sorin Bobiş
Sorin Bobiş (Facebook)

Lui Bobiş i se va alătura soţia sa, unul dintre fii, o tânără româncă de etnie maghiară din Târgu Mureş şi un cetăţean francez, stabilit de ani de zile în România şi căsătorit cu o româncă. Clujeanul îi invită pe toţi cei ce rezonează cu acest demers să i se alăture, dacă nu pentru tot drumul, măcar pe etape scurte, fie şi câţiva kilometri.

"Pe tot parcursul marşului vom fi bucuroşi să fim însoţiţi chiar şi pe parcursul a câţiva km de cei ce au aceleaşi idei ca şi noi. Voi încerca să vă ţin la curent cu traseul nostru", scrie clujeanul, pe Facebook.

Grupul îşi propune să parcurgă în fiecare zi circa 40 de kilometri. Oamenii vor merge pe jos, fiind urmaţi însă de o maşină, care le va duce bagaje.

Reamintim că mii de persoane şi-au bifat, pe Facebook, participarea la protestul intitulat simbolic "România spune nu corupţiei!", programat să aibă loc pe 20 ianuarie, în Bucureşti. Promovat de mai multe grupuri civice - Corupţia Ucide, Rezistenţa, Insistăm De-clic, Iniţiativa România, Pro-Fest, vedem Just, Aradul Civic, Contract România - , protestul pentru apărarea Justiţiei ar urma să înceapă la ora 18.00, în Piaţa Universităţii, de unde ar urma să se plece în marş spre Parlament, "cu vizite la instituţiile confiscate de către majoritatea parlamentară (Avocatul Poporului, CCR, CNA)".

Mai multe informaţii pe acest subiect puteţi accesa aici

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne