Încurcatele finanţe ale ministrului de Finanţe. Mişa, proprietar a două apartamente din bani nedeclaraţi

Celebrul ministru de Finanţe Ionuţ Mişa, politician care le-a explicat de curând românilor că vor da 2% din salarii taxa de solidaritate, nu poate justifica două apartamente. Ultimul dintre ele, în valoare de circa 650.000 lei ar fi fost cumpărat în 2014, an în care Mişa a câştigat 105.000 lei, arată jurnalistul Cătălin Prisăcariu.
Ionuţ Mişa
Ionuţ Mişa (cetateanul.net)

Ministrul de Finanţe, Ionuţ Mişa, nu poate justifica în nici un fel achiziţia a două apartamente, unul în Constanţa şi celălalt în Bucureşti, susţine jurnalistul Cătălin Prisăcariu, într-un articol postat pe blogul său.

Potrivit lui Prisăcariu, în declaraţia de avere din iunie 2012, actualul ministru de Finanţe nu a menţionat nici o proprietate imobiliară. Şi nici un cont, nici o datorie, nici o achiziţie ci doar un împrumut acordat de 7.000 de euro şi venituri din salarii de vreo 64.000 de lei, împreună cu soţia, aferente anului 2011.

Un an mai târziu, în declaraţia de avere din 2013 a lui Ionuţ Mişa (care a întreţinut din salariu o familie cu trei copii) apare brusc menţionat un apartament de 70 de metri pătraţi în Constanţa, achiziţionat în anul anterior.

"Un apartament care nu poate să fi costat mai puţin de 50.000 de euro, echivalentul a peste 200.000 de lei. În 2012, conform declaraţiei de avere din 2013, Mişa şi soţia au câştigat, împreună, 76.000 de lei. Pe care, cel mai probabil, i-au dat pe cele necesare traiului zilnic pentru ei doi şi cele trei fete. În medie, e vorba de puţin peste 6.000 de lei lunar. Aşadar, de unde 200.000 de lei pentru apartamentul de 70 de metri pătraţi? Declaraţia de avere nu lămureşte misterul: nu apare nici un împrumut bancar (sau de altă natură) contractat, vreo moştenire, câştig la Loto sau orice altă sursă de bani. Atunci, să fi cumpărat Mişa apartamentul în rate de la proprietar/dezvoltator? Dacă da, acest sistem de rate reprezintă tot o creditare şi aceasta ar fi trebuit declarată ca atare. Dar nu a fost. Deci, care a fost sursa banilor pentru apartamentul din Constanţa?", se întreabă Prisăcariu.

Alt an mai târziu, în 2014, în declaraţia lui Mişa apare şi o casă de locuit de 265 de metri pătraţi, tot în Constanţa. Casa ar fi o donaţie făcută soţiei lui Mişa, Monica Roxana şi încă un an mai târziu, un apartament despre care Prisăcariu crede că a costat minim 650.000 lei.

''Un an mai târziu, în 2015, în declaraţia de avere a actualului ministru de Finanţe apare o bombă: un apartament în Bucureşti de 206 (!) metri pătraţi. Un preţ bun pentru un apartament în Bucureşti este de cam o mie de euro pe metru pătrat. Apartamentul cumpărat de Ionuţ Mişa în 2014, deci, trebuie să fi costat în jur de 200.000 de euro. Cu un mega-discount, e posibil ca Mişa să-l fi cumpărat, poate, cu 150.000 de euro, în cel mai bun caz. 150.000 de euro înseamnă peste 650.000 de lei. Dar, tot în declaraţia de avere din 2015, apar venituri pe 2014 ale lui Mişa de 105.000 lei. Soţia sa, Monica Roxana, nu apare cu vreun venit în 2014. La fel ca în cazul apartamentului din Constanţa, nu apare nici un împrumut bancar (sau de altă natură) contractat, vreo moştenire, câştig la Loto sau orice altă sursă de bani. Atunci, să fi cumpărat Mişa apartamentul în rate de la proprietar/dezvoltator? Dacă da, acest sistem de rate reprezintă tot o creditare şi aceasta ar fi trebuit declarată ca atare. Dar nu a fost. Deci, care a fost sursa banilor pentru apartamentul uriaş din Bucureşti?'', scrie Prisăcariu.

Articolul integral poate fi citit aici

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne