Incendiu devastator la un depozit din Chişinău

Incendiu la Chişinău (jurnal.md)
Maria Maevschi
11.11.2016

Un incendiu devastator, pe o suprafaţă de aproape o mie de metri pătraţi, a avut loc vineri, 11 noiembrie, la Chişinău, pe str. Uzinelor. Potrivit şefului Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale din MAI, Harabagiu Mihail Sofronie, în jurul orei 10 dimineaţa la numărul 901 a parvenit un apel telefonic anunţând un incendiu.

„La faţa locului s-a deplasat o echipă de intervenţii care a ajuns în 7-8 minute. Ajungând la faţa locului, echipa de pompieri a constatat că incendiul avea loc la etajul patru al unui depozit unde se aflau mărfuri de uz casnic, iar suprafaţa cuprinsă de incendiu era de aproximativ 1000 metri pătraţi”, a declarat Harabagiu.

Conform datelor oferite de Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale (SPC SE), la faţa locului se află 11 autospeciale de intervenţie, 5 scări, 110 pompieri din municipiul Chişinău. S-a interzis intervenţia de jos, pompierii având permisiunea să intervină doar de la etajele superioare, dat fiind faptul că există pericol de prăbuşire a tavanului de la etajul patru spre etajul trei.

„Cu părere de rău a decedat un pompier, fiind printre primii care au intervenit la faţa locului spărgând geamul pentru a salva câteva persoane care se aflau la o distanţă mai mare de vulcan. În prealabil a căzut în gol de la o înălţime de 3,5 metri, iar ulterior l-am depistat la o distanţă de 50 de metri de la locul căderii”, a adăugat Harabagiu.

Au fost salvate trei persoane, dintre care una se află la secţia de toxicologie a Spitalului „Sfânta Treime”. Au mai avut de suferit încă opt pompieri care au fost transportaţi la spital, cinci dintre ei au primit îngrijirile medicale necesare, în acest moment aflându-se în afara pericolului.

Pompierul care şi-a pierdut viaţa în timp ce încerca să salveze vieţile altora, se numea Ivan Nogailîc de 28 de ani, era căsătorit şi avea două gemene de patru ani. A activat în cadrul Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale din 2009, fiind sergent major şi şef de echipă al Postului de Salvatori şi Pompieri al Centrului Republican de Intervenţie operativă al SPC SE.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor