Incendiile din sudul Californiei acoperă o suprafaţă mai mare decât New York City şi Boston la un loc

Incendiul Thomas face ravagii de-a lungul autostrăzii 101 în oraşul Ventura, statul american California, 7 decembrie 2017.
Incendiul Thomas face ravagii de-a lungul autostrăzii 101 în oraşul Ventura, statul american California, 7 decembrie 2017. (Mario Tama/Getty Images)

A trecut aproape o săptămână de când au izbucnit primele incendii de vegetaţie în sudul Californiei, iar pompierii încă se luptă să controleze flăcările. Totodată, cele mai mari şi mai distructive incendii continuă să se extindă în ciuda eforturilor enorme ale pompierilor de a controla situaţia, în condiţiile în care vântul puternic din Santa Ana amplifică puterea flăcărilor.

După cum a raportat CNN, incendiul Thomas, care în prezent acoperă o zonă de 93.077 hectare, este acum cel de-al cincilea incendiu din punct de vedere al intensităţii din istoria modernă a Californiei. Nivelul de control al acestui incendiu a scăzut de la 15% la 10% luni dimineaţă, în condiţiile în care flăcările s-au extins pe dealurile districtului Santa Barbara.

Dar poate şi mai trist este faptul că incendiile din sudul Californiei acoperă în prezent o zonă mai mare decât New York City şi Boston la un loc.

Pe măsură ce pompierii se străduiesc să depăşească dificultăţile prezentate de vântul puternic, umiditatea scăzută şi vegetaţia uscată, faptul că nu sunt prevăzute ploi încă cel puţin 10 zile, înseamnă că flăcările ar putea continua să se răspândească necontrolate, pentru o altă săptămână sau mai mult, înainte ca pompierii să ajungă la un grad semnificativ de control al incendiilor.

Potrivit Los Angeles Times, de la izbucnirea sa în apropierea Colegiului Toma de Aquino în 4 decembrie, incendiul Thomas a forţat 88.000 de persoane să îşi părăsească locuinţele. Estimările oficiale ridică costul de combatere a incendiului la 25 milioane de dolari.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură