Împotriva malariei săpunul speranţei "FASO SOAP"

A girl stands next to an advertising banner for the fight against malaria during a ceremony held ahead of the 2013 African Cup of Nations final football match Nigeria vs Burkina Faso, on February 10, 2013 in Johannesburg. AFP PHOTO / STEPHANE DE SAKUTIN (Photo credit should read STEPHANE DE SAKUTIN/AFP/Getty Images) (STEPHANE DE SAKUTIN / AFP / Getty Images)
Mioara Stoica
06.05.2013

Un săpun din ingrediente naturale, capabil de a ţine ţânţarii la distanţă şi de a ucide larvele de insecte a căror muşcături cauzează moartea unui copil african la fiecare treizeci de secunde, "Faso Soap" a fost inventat de către doi cercetători din Africa, câştigătorii unui premiu în Statele Unite. Moctar Dembélé, originar din Burkina Faso, şi colegul lui Gerard Niyondiko din Burundi, au absolvit Institutul Internaţional al apei şi mediului în Ouagadougou, relatează MISNA.

În afară de faptul că au câştigat premiul întâi - 25.000 de dolari - la concursul Global Social Venture Competition (GSVC) care s-a ţinut în Berkeley, descoperirea lor ar putea da speranţă la milioane de africani, precum şi lucrătorilor umanitari şi pentru sănătate care se află în prima linie în lupta împotriva malariei. Boală endemică în Africa sub-sahariană, malaria este cauzată de un parazit transmis la om prin muşcătura unui ţânţar infectat.

Punctul de forţă al invenţiei celor doi cercetători constă în compoziţia săpunului şi uşurinţa utilizării, precum şi a costului scăzut. "Faso Soap" se face cu ulei de citronela (Lemongrass), unt de shea şi alte ingrediente sută la sută naturale şi disponibile la nivel local. "Datorită mirosului poate ţine ţânţarii departe de persoanele care îl folosesc, dar nu numai atât. Unul dintre componentele secrete ucide larvele de insecte, prevenind astfel proliferarea lor în apă stătută", a declarat Lisa Barutel de la „GSVC". "Aceşti tineri geniali au arătat că, fără intervenţia Occidentului în problemele noastre şi într-o ţară unde este pace, cum ar fi Burkina Faso, noi africanii suntem capabili să găsim soluţii la problemele noastre", a scris presa locală.

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), malaria ucide încă 660.000 de oameni în fiecare an, mai ales copii din Africa sub vârsta de cinci ani. Cu sprijinul Fondului Global de combatere a SIDA, tuberculozei şi malariei, în ultimul deceniu numărul de decese cauzate de malarie a scăzut cu o treime, în special prin utilizarea plaselor pentru ţânţari.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor