Igor Volniţchi: Apatia moldovenilor faţă de politic a atins cote maxime

Dacă moare interesul societăţii faţă de politic, în scurt timp moare şi politicul, afirmă comentatorul sugerând autorităţilor de la Chişinău să găsească sursa apatiei moldovenilor faţă de politic.
Igor Volniţchi
Igor Volniţchi (facebook.com)

Comentatorul politic, Igor Volniţchi constată o profundă indiferenţă şi dezinteres din partea cetăţenilor Republicii Moldova la tot ce se întâmplă în ţară şi o lehamite faţă de iniţiativele legislative şi îndeamnă politicienii de la Chişinău să identifice sursa acestei stări de indiferenţă şi să vină cu soluţii pentru a depăşi situaţia, atenţionând că Moldova e sub cod portocaliu de apatie, iar urmările pot fi catastrofale.

“Nu pot să-mi explic ce se întâmplă în Republica Moldova în ultimul timp. O apatie totală a cuprins întreaga ţară şi se pare că nimeni şi nimic nu-i mai poate scoate pe oameni din această stare. Pe oameni nu-i mai interesează protestele organizate de opoziţie şi societatea civilă, nu-i interesează nici pericolul că ţara poate rămâne fără suportul financiar al UE, nu-i interesează nici faptul că segmentul de electorat unionist a rămas fără acoperire politică, nu prea-i interesează nici preconizatul referendum de demitere a Primarului Capitalei, nici referendumul anunţat de Preşedintele Igor Dodon pentru toamna anului curent etc.”, notează Igor Volniţchi într-un editorial pentru tribuna.md

În opinia comentatorului, moldovenii reacţionează a lehamite la fiecare iniţiativă a politicienilor şi, dacă cineva nu le impune, sau nu au unele interese personale să ia atitudine faţă de un proiect politic sau faţă de un eveniment concret, nu o fac. Iar atunci când o fac, ghidaţi de interesele menţionate, pe faţa lor s-ar vedea de la o poştă indiferenţa totală.

“Oare cât trebuiau să se străduiască politicienii pentru a aduce oamenii în această stare? Care anume din acţiunile clasei politice le-a provocat oamenilor respectiva indiferenţă? La acestea, dar şi la alte întrebări de acest fel cred că politicienii noştri trebuie să găsească răspunsuri în cel mai scurt timp posibil, iar după ce le vor găsi, să vină şi cu soluţii pentru depăşirea situaţiei”, a adăugat Volniţchi.

În context, autorul menţionează că ar fi o abordare greşită dacă ar exista înţelegeri că situaţia creată la moment în R. Moldova ar avantaja pe cineva. “Acolo unde moare interesul societăţii faţă de politic, în scurt timp moare şi politicul.”

În concluzie, Igor Volniţchi susţine că dacă fiecare nu va schimba ceva în atitudinea sa, vom ajunge în curând să uităm cine suntem, de unde venim şi ce e cu lucrurile ce ne înconjoară? “Moldova e sub cod portocaliu de apatie, iar urmările pot fi catastrofale pentru ţară, pentru cetăţeni, pentru prezentul şi viitorul nostru!”