Hellvig poate răsufla uşurat: SRI, ridicat la rangul de organ special de cercetare penală

În urma ordonanţei de urgenţă privind interceptările, dată de Guvernul Cioloş în contextul deciziei CCR care spart "Binomul" interzicând serviciilor secrete să facă interceptări în dosarele penale, SRI a fost ridicat la rangul de organ special de cercetare penală.
Eduard Hellvig, noul director SRI (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
12.03.2016

Cu binecuvântarea CSAT, Guvernul Cioloş a adoptat vineri seară ordonanţa de urgenţă privind interceptările, act normativ ce prevede, printre altele, şi faptul că SRI devine organ special de cercetare penală în cauzele ce ţin de siguranţa naţională şi terorism. Interesant este că, potrivit gândul.info, în varianta de OUG prezentată iniţial această prevedere lipsea cu desăvârşire.

Îngrijorat că "decizia CCR are un impact cert asupra securităţii naţionale", şeful SRI Eduard Hellvig poate răsufla uşurat - Guvernul Cioloş a modificat, prin OUG, Legea de funcţionare a SRI şi Codul de procedură penală astfel încât angajaţii Serviciului să poată fi desemnaţi organe de cercetare penală speciale pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică în cazul infracţiunilor la adresa securităţii naţionale (trădare, spionaj etc) şi a infracţiunilor de terorism.

"Acest lucru este legat de mandatele de siguranţă naţională care privesc exclusiv infracţiunile grave şi foarte grave din Titlul 10 din Codul penal la care se adaugă şi terorismul şi ţinând seama de o agendă europeană care ne face să fim mai vigilenţi decât acum cinci ani să asigurăm continuitate în ceea ce se face în aceste mandate de siguranţă naţională.

Şi în acest sens, într-un mod limitat şi limitativ prevăzut de lege este adevărat că SRI poate să facă acte de cercetare penală fiind în acest sens un organ de cercetare penală specială în limitele definite de actualul Cod de procedură penală.

Aici nu am inovat, numai am clarificat şi am făcut-o ca să nu punem în pericol mandatele de siguranţă naţională şi până la urmă, siguranţa cetăţeanului. România este o zi mai sigură decât altele", a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate la Palatul Victoria după adoptarea OUG, ministrul Justiţiei Raluca Prună, citată de gândul.info.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor