Harrison Ford a acceptat să fie narator într-un film despre istoria aviaţiei

Harrison Ford (Facebook)
Flori Mladin
20.03.2015

Actorul Harrison Ford a acceptat să fie narator într-un documentar despre istoria aviaţiei, a anunţat vineri, Naţional Geographic Studios.

Celebrul actor se află încă în spital după ce a suferit un accident de avion pe 5 martie. Avionul său - un model folosit în Al Doilea Război Mondial - a aterizat forţat după ce decolase de pe Aeroportul din Santa Monica.

Filmul documentar al cărui narator va fi Harrison Ford se numeşte "Living in the Age of Airplanes" şi va prezenta istoria aviaţiei şi felul în care a schimbat lumea în ultimul secol. Cineaştii americani au înfăţişat imagini realizate în 95 de localităţi din 18 ţări de pe toate cele şapte continente.

Premiera documentarului, regizat de Brian J. Terwilliger, va avea loc pe 8 aprilie la Smithsonian's Naţional Air and Space Museum din Washington şi apoi va fi difuzat în mai multe cinematografe americane începând cu data de 10 aprilie.

Cunoscut pentru rolurile din seriile "Indiana Jones" şi "Războiul Stelelor", Harrison Ford a declarat în trecut că doreşte ca publicul să-şi amintească de el pentru rolurile din filmele regizorului Peter Weir: "Martorul" - pentru care a avut o nominalizare la premiul Oscar pentru rol principal - şi "The Mosquito Coast". Ford a mai jucat în filme ale unor mari regizor, şi anume în filmul "Sabrina", în regia celebrului Sydney Pollack, şi "Imigranţii/ Crossing Over", în regia lui Wayne Kramer.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor