Guvernul turc îl arestează pe redactorul şef al ziarului de opoziţie Cumhuriyet

Preşedintele turc Erdogan continuă campania de înlăturare a opoziţiei din ţară. Având ca pretext un puci eşuat în luna iulie, Erdogan a ordonat arestarea a peste 100 de jurnalişti acuzaţi de implicare în acele evenimente. Luni, 13 angajaţi ai ziarului de opoziţie Cumhuriyet au fost arestaţi.
Manifestanţii turci scandează slogane anti-guvern în faţa sediului ziarului de opoziţie Cumhuriyet. (Captură Foto)
Andrei Popescu
01.11.2016

Poliţia turcă a arestat luni 13 angajaţi ai ziarului de opoziţie Cumhuriyet, inclusiv pe redactorul şef. Mişcarea are loc în cadrul unei campanii tot mai ample împotriva opoziţiei turceşti.

Redactorul şef al ziarului Cumhuriyet, Murat Sabuncu, caricaturistul Musa Kart, avocatul ziarului şi alţi câţiva editorialişti au fost arestaţi, unii în urma unor razii ale poliţiei la locuinţele lor, a declarat Cumhuriyet pe website-ul său. Poliţia a avut mandate de arestare pentru 16 membri ai personalului ziarului.

Arestările angajaţilor ziarului pro-secular şi de stânga – unul dintre cele mai vechi ziare din Turcia – au loc pe fondul acuzaţiilor făcute de partidele de opoziţie şi grupurile pentru drepturile omului, conform cărora guvernul turc foloseşte starea de urgenţă impusă după puciul eşuat din luna iulie pentru a-i înlătura nu numai pe pucişti, ci şi pe toţi criticii guvernului.

Biroul procurorului şef din Istanbul a susţinut într-o declaraţie că cei arestaţi sunt suspectaţi de comiterea unor infracţiuni în numele mişcării conduse de clericul musulman Fethullah Gulen, care trăieşte în autoexil în SUA. Gulen a fost acuzat de preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan de orchestrarea loviturii de stat eşuate din Turcia.

În timp ce arestaţii nu sunt acuzaţi că ar face parte din mişcarea lui Gulen sau din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), există “afirmaţii” şi aşa zise “dovezi” că înainte de puciul eşuat din 15 iulie, suspecţii au publicat materiale care au încercat să legitimizeze lovitura de stat, au mai susţinut procurorii. Gulen a negat orice implicare în acele evenimente.

Autorităţile turce au arestat aproximativ 37.000 de persoane după tentativa de lovitură de stat şi peste 100.000 de alte persoane au fost concediate sau suspendate din locurile de muncă guvernamentale pentru a eradica aşa zisa reţea gulenistă. În weekendul care a trecut, guvernul turc a emis două decrete prin care a concediat 10.000 de funcţionari civili şi a închis 15 organizaţii media în mare parte pro-kurde.

Sibel Gunes, secretar general al Asociaţiei Jurnaliştilor din Turcia, a declarat pentru Associated Press că 170 de organizaţii media au fost închise şi 105 jurnalişti au fost arestaţi de la evenimentele din luna iulie. Autorităţile turce au revocat acreditarea de presă pentru peste 700 de jurnalişti, în timp ce mii de alţi jurnalişti rămân şomeri, a mai precizat Gunes.

Politicieni din opoziţie s-au deplasat la sediul din Istanbul al ziarului Cumhuriyet şi la biroul său din Ankara pentru a-şi manifesta solidaritatea. Sute de manifestanţi s-au adunat de asemenea în cele două locaţii, scandând slogane anti-guvern.

“În locul unor mişcări pentru întărirea democraţiei, avem de suportat un contra-puci. Înfruntăm o situaţie în care lovitura eşuată de stat este folosită ca o oportunitate pentru a reduce la tăcere intelectualii societăţii şi pentru a mări presiunea asupra mass mediei”, a declarat Kemal Kılıçdaroğlu, liderul principalului partid al opoziţiei turce, după vizita făcută la ziarul Cumhuriyet.

Agenţia turcă de ştiri de stat Anadolu a declarat că autorităţile au emis de asemenea un mandat de arestare pentru fostul redactor şef al ziarului, Can Dunar, care a fost condamnat în luna mai a acestui an la cinci ani de închisoare pentru publicarea unor rapoarte privind presupusa vânzare ilegală de arme de către autorităţile turce către rebelii sirieni. Jurnalistul a făcut apel. Dündar a părăsit Turcia după puciul eşuat din luna iulie, susţinând că nu va avea parte de un proces corect.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor