Grup maritim de luptă chinez pătrunde în Strâmtoarea Taiwanului. Avioane şi nave taiwaneze trimise în zonă

Prezenţa singurului portavion chinez şi a mai multor nave de luptă chineze în Strâmtoarea Taiwanului a provocat agitaţie în Taipei, care a trimis propriile sale avioane şi nave pentru a monitoriza mişcările chinezilor în zonă.
Avioane de luptă chineze J-15 aflate pe puntea portavionului Liaoning în Marea Bohai. (STR/AFP/Getty Images)
Andrei Popescu
11.01.2017

Beijingul a trimis miercuri dimineaţa un grup de nave de luptă, condus de singurul portavion chinez, în nordul Strâmtorii Taiwanului, determinând conducerea taiwaneză să ridice de la sol avioane de luptă şi să trimită în larg nave ale Marinei. Este cel mai recent semn al tensiunilor ridicate dintre cele două state.

Conform Reuters, portavionul chinez Liaoning din perioada sovietică, care se întorcea de la exerciţii maritime în Marea Chinei de Sud, nu a pătruns în apele teritoriale taiwaneze dar a pătruns în zona sa de identificare şi apărare aeriană (ADIZ) în sud-vest, a declarat Ministerul taiwanez al Apărării.

Ca urmare, Taiwanul a trimis avioane de luptă şi nave ale Marinei pentru a “monitoriza şi controla” trecerea navelor chineze prin porţiunea îngustă de apă ce separă Taiwanul de China. Monitorizăm în totalitate mişcările lor”, a declarat Chen Chung-chi, purtător de cuvânt al Ministerului taiwanez al Apărării.

Chung-chi a mai declarat că avioanele şi navele militare taiwaneze au fost trimise să urmărească grupul de nave chineze condus de portavionul Liaoning, care navighează în partea vestică a liniei mediane a strâmtorii.

Anterior, Beijingul a susţinut că portavionul Liaoning a participat la exerciţii militare în Marea Chinei de Sud disputată şi că mişcările sale se conformează legii internaţionale.

După cum a adăugat Reuters, cele mai recente exerciţii maritime chineze au neliniştit vecinii Chinei, în special Taiwanul. În plus, Beijingul revendică cea mai mare parte a Mării Chinei de Sud, pe unde trec anual mărfuri în valoare de 5 trilioane de dolari. Brunei, Malaezia, Filipine, Taiwan şi Vietnam au la rândul lor unele pretenţii teritoriale de mai mică anvergură.

În acelaşi timp, relaţiile dintre China şi Taiwan s-au tensionat recent, după ce preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen l-a sunat luna trecută pe preşedintele ales al SUA, Donald Trump, pentru a-l felicita pentru victoria sa.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor