Gripă aviară descoperită în China. Alertă: 24.000 de raţe mor la o singură fermă

O tulpină “înalt patogenă” a gripei aviare a fost descoperită în China şi aproximativ 24.000 de raţe au murit la o singură fermă.
(Getty Images)

Periculoasa tulpină H5N6 a gripei aviare a fost detectată la o fermă de raţe din provincia Guangxi.

Organizaţia Mondială pentru Sănătatea Animalelor (OIE) a descris tulpina ca fiind “înalt patogenă”.

Ministerul Agriculturii chinez a declarat că virusul a ucis 23.950 de raţe din totalul de 30.462 de raţe existente la ferma respectivă.

Într-un raport separat, China a raportat de asemenea o epidemie a tulpinei înalt patogene H7N9 a gripei aviare într-o gospodărie în provincia Shaanxi.

Virusul a ucis 810 din totalul de 1.000 de păsări, a precizat OIE.

Rapoartele au fost publicate după ce aceeaşi tulpină H5N6 a fost descoperit în Vale of Glamorgan, în Ţara Galilor, la începutul acestei luni. Virusul patogen a fost descoperit într-un uliu sălbatic mort.