Grindeanu: Îmi este foarte frică de ridicol şi atunci evit anumite lucruri

În momentul în care pierzi contactul cu realitatea, cu lumea, pericolul de a face lucrurile altcumva decât ar trebui să le faci e foarte mare, a atras atenţia premierul Sorin Grindeanu.
Sorin Grindeanu (Florin Chirila/Epoch Times)
Andrei Pricopie
18.04.2017

Într-un interviu acordat TVR 1, premierul Sorin Grindeanu mărturiseşte că şi-a propus să se comporte "cât se poate de normal" în fruntea Executivului pentru că nu vrea să piardă "contactul cu realitatea".

"Am fost chemat la Bucureşti, a fost acea desfăşurare, în care prima propunere a PSD pentru funcţia de premier, şi anume doamna Sevil Shhaideh, n-a fost acceptată. În mod normal, statutar, s-a întrunit forul de conducere în partid şi m-a votat să fiu eu cel care să preia această sarcină. Sigur că a fost o surpriză, cred că s-a şi văzut. Mă mai uit la imaginile de atunci, din decembrie, şi se vede pe mine şi o anumită emoţie, dar totodată cred că şi ce gândeam atunci, responsabilităţile. (...)

Sper că am rămas un om aşa cum eram şi înainte de a fi prim-ministru, adică normal. Fac lucruri normale, încerc să mă comport cât se poate de normal şi, de fapt, e unul din lucrurile de care mi-am propus să mă ţin, fiindcă în momentul în care pierzi contactul cu realitatea, cu lumea, pericolul de a face lucrurile altcumva decât ar trebui să le faci e foarte mare", a declarat Grindeanu, citat de Agerpres.

Întrebat dacă este timid, premierul a replicat: "Nu neapărat timid, cât îmi este foarte, foarte frică de ridicol şi atunci evit anumite lucruri. Şi de a pica în ridicol. E foarte simplu să se întâmple lucrul ăsta."

De când a preluat frâiele de la Palatul Victoria, Grindeanu a rămas cu foarte puţin timp liber.

"Sunt foarte multe lucruri de făcut. Timpul e scurt şi atunci, pentru chestiunile care ţin de treburile personale ale fiecăruia, îţi rămâne foarte puţin timp", a precizat prim-ministrul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor