Grecia va rămâne fără bani în iulie şi creditorii săi nu cad de acord asupra pasului următor

Ţările din zona euro par pregătite să rateze termenul limită autoimpus pentru lunea următoare pentru a cădea de acord asupra măsurilor de susţinere a Greciei, care riscă să rămână fără bani în luna iulie.
Oamenii stau la coadă pentru a folosi bancomate în Atena.
Oamenii stau la coadă pentru a folosi bancomate în Atena. (Captură Foto)

Ziarul Financial Times a susţinut că oficialii UE au îndoieli că o neînţelegere între Fondul Monetar Internaţional, guvernul elen şi alte agenţii europene, între miniştrii de finanţe şi alţi oficiali poate fi rezolvată la întâlnirea miniştrilor de finanţe din zona euro ce va avea loc în 20 februarie.

Între timp, Eleni Chrepa de la Bloomberg News a citat un oficial UE ca afirmând că „aceasta va fi o întâlnire foarte scurtă”.

„Se pare că ne îndreptăm spre martie chiar acum”, a declarat Chrepa.

Zona euro a dorit să soluţioneze o neînţelegere privind cel mai bun mod de a gestiona datoria imensă a Greciei înainte de alegerile naţionale olandeze din luna martie, pentru a evita transformarea unei probleme financiare în ceva mult mai politic.

Franţa şi Germania vor avea la rândul lor alegeri în acest an, iar Marea Britanie probabil va declanşa Articolul 50 în luna martie şi va începe negocierile oficiale de părăsire a Uniunii Europene, contribuind la amplificarea fundalului de riscuri politice.

Grecia este nevoită să acopere plăţi de peste 6 miliarde de euro în luna iulie, şi este incapabilă să facă acest lucru fără ajutor sau restructurare.

Neînţelegerile se învârt în jurul dilemei dacă ţările zonei euro ar trebui să îşi uşureze cerinţele impuse asupra Greciei în schimbul unui nou împrumut de bailout.

FMI doreşte ca guvernele să accepte o reducere a datoriei elene şi să nu mai impună măsuri de austeritate suplimentare asupra ţării. Datoria naţională a Greciei este pe o cale nesustenabilă şi este pe cale să devină „explozivă” fără un ajutor suplimentar, a declarat Fondul într-un raport publicat luna aceasta.

Celelalte guverne din zona euro nu sunt de acord. Acordarea unui ajutor suplimentar pentru Grecia este nepopulară în rândul alegătorilor şi contribuabililor şi, în condiţiile alegerilor de anul acesta din Europa, acest lucru este improbabil să se schimbe.

Ministrul german de finanţe, Wolfgang Schäuble, a declarat unui post de televiziune german că reducerea datoriei elene ar reprezenta o încălcare a Tratatului de Lisabona, care leagă împreună naţiunile europene.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Economie