Goji, fructul longevităţii

Tatiana Chiriac
11.03.2012

Potrivit celor mai recente studii, Goji este fructul cu cea mai mare concentraţie de antioxidanţi, care au grijă de elasticitatea pielii tale.

Datorită conţinutului foarte ridicat de vitamine, minerale şi alte substanţe vitale, goji menţine şi întăreşte sistemul imunitar, creşte nivelul de energie al organismului şi ajută la menţinerea sănătăţii.

Fructele goji conţin mai multă vitamină C decât citricele şi sunt o sursă preţioasă de vitamine precum A, B1, B2, B6 şi E.

Goji conţine aminoacizi şi o gamă largă de carotenoizi cu efect puternic antioxidant şi de fotoprotecţie solară, printre care beta-carotenul şi luteina.

Ajută inima să funcţioneze normal;contribuie la menţinerea unui sistem nervos sănătos şi întăreşte oasele şi ligamentele. Datorită conţinutului ridicat de minerale - în special, calciu - protejează sănătatea oaselor.

Cum să fim sănătoşi mâncând Goji?

Denumit şi fructul longevităţii, goji e considerat o veritabilă comoară a naturii şi ocupă, de mii de ani, un loc de cinste în medicina tradiţională chineză.

Azi, cercetătorii în domeniul alimentaţiei afirmă că goji deţine cea mai mare concentraţie de antioxidanţi, drept care e supranumit superfruct.

Goji e considerat un fruct miraculos datorită multiplelor sale proprietăţi. El conţine mai mult beta-caroten decât morcovii, mai mult fier decât o friptură şi mai multă vitamina C decât o portocală.

Fructul Goji e eficient în curele de slăbire şi în combaterea celulitei. Este bogat în aminoacizi, minerale, beta-caroten, vitamine, polizaharide, uleiuri esenţiale şi alte elemente importante pentru organism. Datorită componentelor sale, fructul Goji ajută la prevenirea şi tratarea mai multor afecţiuni: reduce nivelul glicemiei şi al colesterolului, protejează sănătatea stomacului, este recomandat în boli cronice ale ficatului, rinichilor, în diabet zaharat sau hipertensiune.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor