Ghiţă loveşte de la distanţă: Procurorul DNA care instrumenta dosarul "Tony Blair" îşi anunţă retragerea

Procurorul Mircea Negulescu a fost nevoit să ceară încetarea activităţii în cadrul DNA în urma unei înregistrări audio prezentate de deputatul fugar Sebastian Ghiţă.
Sigla DNA
Sigla DNA (Eugen Horoiu/Epoch Times)

Unul dintre procurorii care instrumentează dosarul "Tony Blair", Mircea Negulescu, a solicitat încetarea activităţii în cadrul DNA, reiese dintr-un comunicat al instituţiei conduse de Laura Codruţa Kovesi.

"Având în vedere apariţia în spaţiul public a unei înregistrări audio conţinând un dialog atribuit unui procuror din cadrul Serviciului Teritorial Ploieşti şi unei alte persoane, la data de 15 februarie 2017, s-a înregistrat cererea formulată de magistratul respectiv de încetare a activităţii în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Această cerere a fost transmisă Secţiei de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, spre competentă soluţionare", se arată în comunicatul citat.

Potrivit hotnews.ro, într-una dintre înregistrările cu deputatul fugar Sebastian Ghiţă, acesta prezintă o înregistrare audio între o persoană "M.N." şi o altă persoană neidentificată în care este pomenit "Iancu".

"– M.N.: Claudia Tănase… da? Claudia! Hm?

– Interlocutor: Da' tu ai încredere în Claudia asta?

– M.N.: Da! Claudia mi l-a dat pe Bădescu, pe naşul, ca să fim ok, aşa!

– Interlocutor: Ea ţi l-a dat pe Bădescu?

– M.N.: Ea cu Tănase, da!

– Interlocutor: Tu lui Sabin (şeful SRI Prahova) i-ai spus asta, de care ţi-a dat… (neinteligibil)?

– M.N.: Nu…

– Interlocutor: Ştia de la tine …

– M.N.: Da. Păi nu ţi-a zis ? Ţi-a zis!

– Interlocutor: Nu.

– M.N: Ştia de la mine, normal, că doar de la cine era să ştie! Da? Şi pe urma chestia că domne’, că Enache, cu presa, cu…

– Interlocutor: Tot Claudia ţi-a spus-o ?

– M.N.: Nu, aia ştiu de la altă lume… Ştiu de la Pătraru. Mă certa pe mine Pătraru, că dai la două capete, făceau d’alea, că facem noi….

– Interlocutor: Pătraru nu e prieten cu Saghel?

– M.N.: Ştii, am avut eu o relaţie cu Claudia, mi-a zis-o Pătraru.

– Interlocutor : Mă, nu te-a rugat nimeni !

– M.N.: Mi-a zis Pătraru, mă! Cum nu m-a anunţat nimeni?

– Interlocutor: Asta este şantaj, mă!

– M.N. : Păi e şantaj, mă!

– Interlocutor: Dă-l pe Pătraru pentru şantaj, dă-l în p… măsii….

– M.N.: De ce să-l bag pe Pătraru? … (neinteligibil)

– Interlocutor: Ce treabă are el că ai regulat-o tu pe Claudia ?

– M.N.: Păi eu le regulez pe toate, să moară mama! Nu pot să stau o oră! Deci nu pot să mă salut cu o femeie cunoscută pe….

– Interlocutor: Ăsta-i şantaj! Ăsta-i şantaj!

– M.N.: Ştiu! Da, chestia asta o ştii numai tu şi Sabin (şeful SRI Prahova)!".

În continuarea înregistrării video, Sebastian Ghiţă acuza, reluând informaţii publicate pe diverse site-uri, inclusiv luju.ro, "date şi informaţii extrem de grave despre situaţia primarului Ploieştiului, Iulian Bădescu", respectiv o legătură între acesta, procurorul Negulescu judecătorul Iulian Dinu şi avocata Claudia Tănase.