Germania, îmbogăţită cultural. Oraş german nu mai primeşte refugiaţi din cauza înmulţirii infracţiunilor violente

Un oraş mic din Germania a început să nu mai primească noi refugiaţi pe fondul unei explozii a violenţelor dintre aceştia şi un grup neo-nazist ilegal care s-a stabilit în oraş.
Refugiaţi în Berlin, Germania.
Refugiaţi în Berlin, Germania. (Sean Gallup/Getty Images)

Oraşul Cottbus a fost marcat de la începutul acestui an de o serie de atacuri ale refugiaţilor şi extremiştilor de aripă dreapta.

Potrivit Fox News, poliţia landului Brandenburg a afirmat că doi adolescenţi sirieni au fost arestaţi pe baza suspiciunii că, săptămâna trecută, ar fi fost rănit un tânăr german cu un cuţit.

Tânărul, în vârstă de 16 ani, ar fi fos rănit – viaţa nefiindu-i în pericol – în timpul unei bătăi între elevi sirieni şi germani.

Cu câteva zile înaintea conflictului, un grup de trei solicitanţi de azil sirieni, cu vârste de 14,15 şi 17 ani, au atacat un bărbat în vârstă de 51 de ani şi pe soţia acestuia în faţa unui centru de cumpărături.

Autorităţile i-au dat sirianului de 15 ani un “permis de rezidenţă negativ”, practic orbligându-l pe tânăr şi pe tatăl acestuia să părăsească oraşul, potrivit Fox News.

Orăşelul universitar – care are aproximativ 100.000 de cetăţeni germani – a acceptat aproximativ 3.000 de solicitanţi de azil de când cancelarul german Angela Merkel a permis imigranţilor să se stabilească în Germania, în 2015.

În urmă cu câteva zile, aproximativ 100 de neo-nazişti mascaţi au participat la o demonstraţie ilegală, mărşăluind prin centrul oraşului, a raportat Daily Mail.

Ministrul de Interne al landului Brandenburg, Karl-Heinz Schroeter, a declarat pentru Daily Mail că interdicţia privind noii refugiaţi va rămâne în vigoare “pentru următoarele câteva luni”.

În oraşul Cottbus vor fi puse în aplicare, de asemenea, măsuri de siguranţă, printre care supraveghere video mai amplă, mai mulli poliţişti, şi 10 poziţii noi de asistenţi sociali în şcolile locale, au precizat oficialii.

În urmă cu câteva săptămâni, un studiu publicat de un criminolog german a dezvăluit că afluxul de imigranţi majoritar tineri şi de sex masculin a dus la creşterea numărului de infracţiuni violente.

Studiul, care a fost condus de criminologul Christian Pfeiffer, a fost finanţat de guvernul german şi a inclus date din landul nordic Saxonia Inferioară pentru a examina impactului pe care l-au avut refugiaţii asupra ratei infracţiunilor.

În final, studiul a constatat că o creşterea de 10,4% a infracţiunilor violente din acest land se datorează în mod exclusiv refugiaţilor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe