Germania: Calculatoare guvernamentale hackuite. Unele rapoarte media indică Rusia drept făptaşă

(Getty Images)

Oficiali germani susţin că investighează un atac cibernetic asupra unor calculatoare guvernamentale. Deşi au refuzat să comenteze rapoartele media, susţin că atacul a fost comis de un grup de hackeri ruşi învinuit pentru acţiuni de infiltrare în SUA şi Europa.

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne a declarat miercuri că agenţiile guvernamentale vizate au luat măsuri pentru a investiga atacurile şi a proteja datele. Totuşi, ministerul nu a furnizat informaţii detaliate.

“Atacul a fost izolat şi a fost adus sub controlul administraţiei federale”, a precizat purtătorul de cuvânt.

Mass media germană a raportat tot miercuri că un grup de hackeri ruşi ar fi pătruns în reţele sigure de calculatoare ale ministerelor de Externe şi Apărare ale Germaniei şi au furat unele date.

Agenţia de ştiri DPA a citat surse anonime din sectorul securităţii afirmând că atacul aparent comis de grupul APT28 – cunoscut şi sub numele de Fancy Bear – a fost descoperit în decembrie 2017 şi ar fi putut dura până la un an.

Deşi nu a prezentat dovezi incontestabile, comunitatea de informaţii din SUA a declarat că Fancy Bear a acţionat în numele guvernului rus când ar fi interferat cu alegerile prezidenţiale americane din 2016 – o acuzaţie pe care Kremlinul o neagă.

Guverne occidentale şi experţi în securitate au identificat anterior grupul ATP28 ca fiind sursa probabilă a unui atac asupra Parlamentului german în 2015. De asemenea, grupul a fost învinuit pentru hackuirea sistemelor de calculatoare ale NATO şi ale unor guverne din estul Europei.

Associated Press a afirmat în decembrie 2017 că grupul a atacat peste 200 de jurnalişti la nivel global, infiltrându-se în emailurile de Gmail ale multor reporteri, redactori şi bloggeri.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe