Gazpromia merge mai departe. Germania a aprobat gazoductul Nord Stream 2

Vedere generală a sediului de la Moscova al companiei ruse de gaz Gazprom.
Vedere generală a sediului de la Moscova al companiei ruse de gaz Gazprom. (YURI KADOBNOV / AFP / Getty Images)

Germania a aprobat construcţia proiectului Nord Stream 2, implementat de Rusia, care ar urma sa transporte gaze între cele două ţări, au informat, ieri, operatorul proiectului şi Autoritatea Maritimă de la Berlin, conform Reuters.

Operatorul proiectului Nord Stream-2 a declarat că se aşteaptă ca alte ţări de-a lungul traseului conductei submarine - Rusia, Finlanda, Suedia şi Danemarca - să emită permise în lunile următoare.

Autoritatea maritimă a Germaniei, BSH, a transmis marţi într-o declaraţie că a aprobat construirea secţiunii de 31 de kilometri care trece prin apele teritoriale ale ţării, deoarece nu reprezintă un pericol pentru mediu.

Proiectul Nord Stream 2 este extrem de controversat criticii săi acuzând subminarea politicii energetice declarate a UE faţă de tranzacţiile în materie de energie cu Rusia - aceea de a încuraja transparenţa şi a încerca limitarea eforturilor Rusiei de a negocia separat cu ţările Uniunii, pentru a asigura acorduri transparente şi uniforme pentru toate ţările europene.

Rusia livrează gaze naturale Germaniei printr-o serie de conducte amplasate în Marea Baltică, denumite Nord Stream.

În 2015, Gazprom şi un grup de companii europene, respectiv E.ON, Wintershall, Shell, OMV şi Engie, au semnat un acord pentru realizarea proiectului Nord Stream 2, ce presupune construcţia a încă două conducte pe lângă cele două deja existente, astfel încât capacitatea sa de transport ar urma sa se dubleze, până la 110 miliarde de metri cubi pe an.

Proiectul Nord Stream 2, apărut după ce un proiect asemănător - Nabucco, ce încerca să reducă dependenţa Europei de resursele energetice ruseşti - a căzut - ar trebui sa la creşterea livrărilor de gaze naturale din Rusia direct în Germania.

Nord Stream 2 va creşte dependenţa UE de gigantul rus de export de gaze Gazprom, care deja asigură aproximativ o treime din importul de gaze din blocul comunitar. În 2014, SUA şi UE au impus sancţiuni economice şi financiare Rusiei, pentru rolul acesteia în criza din Ucraina. Restricţiile au vizat persoanele fizice din Rusia, precum şi sectorul energiei şi cel bancar, limitând accesul acestora la finanţarea globală.

Cu toate acestea Gazprom a anunţat că proiectul Nord Stream 2 va continua, în ciuda sancţiunilor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Economie