Gabriel Liiceanu propune impostorilor cu doctorate „o ligă separată: liga doctorilor plagiatori”

Gabriel Liiceanu trage un semnal de alarmă în legătură cu „virusul plagiatelor” şi adresează ministrului Educaţiei întrebarea dacă acesta poate asista liniştit la „ctitorirea, în clasa politică, a fraudei intelectuale în lanţ”.
Gabriel Liiceanu (Epoch Times România)
L.M.
04.02.2016

Până unde se înalţă protecţia infractorilor care joacă roluri de prim-miniştri, miniştri, generali, comisari, procurori, oameni politici? De când, consacrarea academică se face, în ţara noastră, prin plagiate în lanţ? Sunt „doctorii” din familia Ponta-Oprea&Co mai mulţi decât urmaşii marilor universitari ai României? Iată câteva întrebări pe care Gabriel Liiceanu le adresează, într-o scrisoare deschisă, ministrului Adrian Curaj, reiterând astfel şi invitaţia (declinată de altfel) adresată acestuia la dezbaterea de joi, la Grupul pentru Dialog Social.

„Reînnoiesc, iată, invitaţia din partea Grupului, de astă dată ca moderator, alături de profesorul Andrei Cornea, al dezbaterii publice amintite”, scrie Liiceanu în introducerea scrisorii. ”Îmi e greu să cred că, în calitatea dumneavoastră de slujitor (ministrum) al învăţământului de la noi, vă puteţi sustrage participării la discutarea unei probleme care angajează în mod direct destinele educaţiei din România.

Dar e puţin spus: de fapt angajează, din 2012 încoace, cea mai teribilă fraudă dată pe faţă în văzul ţării şi al lumii întregi, teribilă pentru că autorii ei, în loc să suporte reprimandări şi rigorile legii, urcă, deşi hoţi dovediţi, treptele puterii sau rămân ani la şir, neclintiţi, în vârful ei. Unde s-a mai pomenit aşa ceva? E imposibil să nu vă daţi seama că acest spectacol neverosimil, în care suntem distribuiţi de ani de zile şi pe care-l trăim ca pe un coşmar din care nu mai ieşim, ne macină fundamentele naţiei”.

Puteţi citi aici textul întreg al scrisorii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor