G7 ia în vizor agresivitatea Beijingului în Marea Chinei

Summitul G7, care va avea loc pe insula japoneză Ise-Shima, se va concentra probabil pe tensiunile maritime din regiune. O soluţie la numeroasele conflicte implicate nu se vede însă la orizont şi va necesita multe discuţii şi clarificări.
Nave chineze în apele ce înconjoară Reciful Mischief din Arhipelagul Spratly, în Marea Chinei de Sud. Fotografia a fost realizată de avionul american de spionaj P-8A Poseidon şi oferită Marinei SUA în 21 mai 2015. (US Navy)
Andrei Popescu
26.05.2016

În timpul recentei sale vizite oficiale în Vietnam, preşedintele american Barack Obama a avertizat că “naţiunile mai mari nu ar trebui să hărţuiască naţiunile mai mici” şi a făcut apel la o soluţie paşnică pentru conflictele teritoriale din regiunea Asia-Pacific. Astfel, Obama a ajutat la crearea cadrului potrivit pentru discutarea uneia dintre problemele centrale aflate pe agenda summitului G7.

Ţara gazdă, Japonia, a declarat deja în luna aprilie că se aşteaptă ca la summit să fie elaborată o declaraţie privind securitatea navigării pe mare. Zarva privind acest subiect este justificată, în condiţiile în care este vorba şi de echilibrul strategic al unei Asii în schimbare rapidă.

Ascensiunea Chinei a zguduit ordinea regională stabilită de ţările victorioase în cel de-al Doilea Război Mondial şi consolidată în timpul Războiului Rece. Masiva comasare militară chineză a îngrijorat în special vecinii Beijingului. Bugetul de apărare al celei de-a doua economii mondiale a crescut cu peste 10% anual în ultimii 10 ani + aceasta fiind doar cifra oficială.

Apoi SUA a intrat în joc, după ce fostul secretar de stat Hillary Clinton a anunţat că ţara sa îşi îndreaptă atenţia către Asia. Noua politică a prevăzut o implicare diplomatică, economică şi militară mai puternică a SUA în Asia-Pacific, în special în cazul aliaţilor săi Japonia şi Filipine. Planul urmăreşte, printre altele, să asigure partenerii regionali ai Americii de suportul american.

O mare parte a tensiunilor planează în jurul mai multor teritorii insulare disputate. Japonia şi China, de exemplu, revendică la Insulele Senkaku (sau Diaoyutai, în chineză), care conţin rezerve de gaz natural şi deţin o importanţă strategică. Ambele ţări sunt de asemenea implicate în dispute cu Coreea de Sud în privinţa altor insule.

În Marea Chinei de Sud, Vietnamul, Filipine, Malaezia şi Indonezia sunt la cuţite cu China în privinţa Arhipelagului Spratly, unde se află de asemenea numeroase resurse de peşte, petrol şi gaze, în special. În plus, arhipelagul deţine o poziţie strategică în mijlocul uneia dintre cele mai importante rute din lume pentru transportul maritim de mărfuri.

SUA nu s-a implicat direct în acest conflicte, nu a lansat nicio pretenţie teritorială pentru niciuna dintre insulele disputate, dar şi-a manifestat influenţa prin aliaţii săi. Washingtonul acuză Beijingul de ameninţarea libertăţii de navigaţie şi de faptul că riscă izbucnirea unor violenţe în regiune prin militarizarea sa.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor