G4Media: Cum a ajuns Klaus Iohannis candidat la şefia NATO? Informaţii din culise

Klaus Iohannis (presidency.ro)
Ana Ion
10.05.2024

Candidatura lui Klaus Iohannis la şefia NATO pare să fi primit lovitura de graţie chiar la Casa Albă. Joe Biden nu a menţionat-o, iar un purtător de cuvânt a spus că SUA îl susţin pe premierul olandez Mark Rutte.

Potrivit G4Media, informaţiile existente la ora actuală converg spre scenariul în care Iohannis a intrat în cursă de unul singur, fără sprijinul partenerilor strategici, sfârşind prin a irita pe toată lumea. Candidatura era menită să-i satisfacă ego-ul uriaş, de politician cu alură globală. Realitatea? Toate uşile i s-au închis, îl sprijină doar rusofilii Viktor Orban (Ungaria) şi Robert Fico (Slovacia).

Preşedintele Iohannis nu a avut consultări cu niciun stat aliat înainte de a-şi depune candidatura. Cu alte cuvinte, Klaus Iohannis a intrat în cursă pe cont propriu, fără nici un sprijin din SUA, Marea Britanie, Franţa ori Germania, în condiţiile în care e nevoie de unanimitate pentru desemnarea unui secretar general NATO.

Anunţul preşedintelui Iohannis a produs ”iritare” în rândul statelor membre, după cum au declarat pentru G4Media mai multe surse diplomatice.

Articolul integral poate fi citit aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor