Fugarul Ghiţă, arestat preventiv şi pentru constituire de grup infracţional

Sebastian Ghiţă
Sebastian Ghiţă (Eugen Horoiu/Epoch Times România)

Contestaţia formulată de avocaţii deputatului fugar Sebastian Ghiţă faţă de decizia de emitere a unui nou mandat de arestare preventivă pe numele său a fost respinsă de Curtea de Apel Ploieşti pe motiv că este nefondată, relatează Agerpres.

Mai mult, instanţa a dispus arestarea preventivă a lui Ghiţă şi pentru constituire de grup infracţional organizat, pe o perioadă de 30 de zile.

Decizia este una definitivă.

Reamintim că Tribunalul Prahova a dispus, în data de 15 martie, emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele fostului deputat Sebastian Ghiţă în dosarul în care acesta este cercetat de DNA Ploieşti pentru trafic de influenţă, spălare a banilor şi constituirea unui grup infracţional organizat.

Potrivit motivării instanţei, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Prahova a apreciat că există suspiciunea rezonabilă că Ghiţă a comis şapte dintre cele opt infracţiuni pentru care procurorii DNA Ploieşti au pus în mişcare acţiunea penală faţă de inculpat. Anumite aspecte referitoare la infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat nu fuseseră clarificate încă la vremea respectivă.

Pe 5 ianuarie, un complet de la instanţa supremă a emis un mandat de arestare în lipsă pe numele lui Ghiţă, după ce acesta a dispărut şi nu s-a mai prezentat la IPJ Prahova, încălcând astfel termenii controlului judiciar în dosarul în care a fost trimis în judecată alături de foşti şefi din Poliţie şi Parchete.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne