FSB doreşte să secretizeze informaţiile legate de vilele oficialilor ruşi

Pentru a calma dispreţul public faţă de afaceriştii şi oficialii ruşi corupţi, care au acumulat averi uriaşe în timp ce populaţia o duce din ce în ce mai rău, FSB a propus o legislaţie prin care să se secretizeze numele proprietarilor de vile luxoase.
Iahtul de lux 'Eclipse' al oligarhului rus Roman Abramovici, vazut in Hamburg (MAURIZIO GAMBARINI / AFP / Getty Images)
Andrei Popescu
07.10.2015

În ultimii ani, birocraţii ruşi de rang înalt au fost forţaţi în repetate rânduri să privească stânjeniţi imagini cu vilele lor de lux în timp ce acestea erau expuse în mass media.

Informaţiile din presă privind vilele în valoare de milioane de dolari şi camerele speciale pentru depozitarea hainelor de blană - care aparţineau unor oficiali ale căror salarii abia puteau acoperi chiria pentru un apartament mediu din centrul Moscovei - au provocat dispreţ şi nemulţumire în sânul publicului.

Dar autorităţile plănuiesc să ia măsuri. Multe dintre informaţiile stânjenitoare au fost dezvăluite de activişti anticorupţie care folosesc o bază de date publică. Aşadar, FSB, puternicul serviciu de securitate internă al Rusiei, a propus o legislaţie prin care se secretizează numele persoanelor care deţin vile de lux în Rusia, conform Moscow Times.

Marţi, o comisie guvernamentală a anunţat că a aprobat proiectul, aceasta fiind prima etapă pe parcursul transformării acestei măsuri în lege.

Informaţiile din baza de date sunt în prezent o sursă publică, putând fi solicitate de orice persoană. Accesarea facilă este utilă pentru afaceri: datele privind proprietăţile pot fi folosite de cumpărătorii sau vânzătorii de imobiliare, de constructori şi în disputele juridice.

Dar FSB susţine că oamenii abuzează de sistem pentru a ataca anumite persoane şi pentru a obţine informaţii care ar putea fi folosite în scopuri criminale sau pentru defăimare. FSB doreşte să limiteze accesul la aceste date doar la “organismele guvernamentale competente”, a raportat marţi agenţia de ştiri RBC. Toţi cei care solicită astfel de informaţii vor trebui să depună o cerere la aceste organisme. Companiile imobiliare vor avea acces limitat la datele privind proprietăţile, dar ceilalţi vor obţine informaţiile doar cu permisiunea proprietarului, conform unei declaraţii guvernamentale.

Măsura FSB i-ar putea linişti pe birocraţii bogaţi şi şefii companiilor de stat care au acumulat averi imense în primele decenii haotice ale capitalismului rusesc.

Soţia lui Nikolai Patruşev, fostul şef al FSB şi acum consilier pentru securitate în administraţia lui Putin, deţine o vilă în valoare de 17 milioane de dolari în districtul Serebryany Bor din Moscova, a declarat Alexei Navalni, unul dintre liderii opoziţiei ruse.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, Dmitri Peskov, despre care Navalni a declarat că ar locui într-un cartier select din Moscova într-o casă ce valorează 7 milioane de dolari, deţine un ceas de mână în valoare de 600.000 de dolari şi luna de miere şi-a petrecut-o în această vară pe un iaht închiriat cu 400.000 de dolari pe săptămână.

Navalni, care a fost hărţuit şi întemniţat de mai multe ori de autorităţile ruseşti, a dezvăluit şi popularizat astfel de informaţii despre stilul de viaţă al elitei din conducerea rusă. Fiecare postare a fost însoţită de imagini şi documente, deseori obţinute din bazele de date publice.

Oficialii şi afaceriştii ruşi nu au fost niciodată fericiţi pentru expunerea averilor lor, dar situaţia este acum şi mai delicată în condiţiile în care majoritatea cetăţenilor ţării devin tot mai săraci. Preţurile scăzute la petrol şi sancţiunile impuse de Occident pentru implicarea Moscovei în conflictul ucrainean au îngenuncheat economia ţării şi a împins Rusia spre o recesiune. Doar în primul trimestru al acestui an, un număr suplimentar de 3 milioane de cetăţeni ruşi au ajuns în pragul sărăciei.

Legislaţia propusă de FSB urmăreşte ca oamenii obişnuiţi să nu mai aibă posibilitatea de a participa la investigarea averilor înalţilor oficiali ruşi.

Iar faptul că FSB a iniţiat măsura sugerează că autorităţile moscovite consideră că această chestiune ţine de securitatea naţională.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor