Fostul şef ANI Horia Georgescu, condamnat la 4 ani cu executare

Acuzat de abuz în serviciu într-un dosar cu prejudiciu de aproape 100 de milioane de euro, Horia Georgescu a primit o condamnare de 4 ani după gratii. Sentinţa nu este definitivă.
Horia Georgescu, ANI
Horia Georgescu, ANI (Epoch Times România)

Horia Georgescu, fost director al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), a fost condamnat, miercuri, la 4 ani de închisoare cu executare. În plus, Georgescu nu are voie să ocupe o funcţie publică pe o perioadă de cinci ani, după executarea pedepsei. Decizia, care nu este definitivă, a fost pronunţată de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti. Aceeaşi pedeapsă a fost pronunţată şi pentru avocata Ingrid Mocanu.

În acelaşi dosar, au mai primit condamnări şi Theodor-Cătălin Nicolescu, fost deputat PNL şi fost vicepreşedinte ANRP: 9 ani şi 4 luni de închisoare, Remus-Virgil Baciu, fost vicepreşedinte ANRP: 6 ani şi 4 luni de închisoare, Attila-Gabor Marko, fost deputat UDMR: 5 ani de închisoare, Mihnea-Remus Iuoraş, fost vicepreşedinte ANRP: 4 ani şi 6 luni de închisoare, Ingrid Zaarour, fost preşedinte ANRP: 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare şi termen de încercare de 5 ani.

Reamintim că fostul şef ANI Horia Georgescu a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu. Potrivit procurorilor DNA, acesta ar fi prejudiciat statul cu 85 de milioane de euro, după ce, în calitate de membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a aprobat trei dosare care aveau rapoarte supraevaluate.

Valoarea totală la care au fost evaluate imobilele supuse despăgubirii s-a ridicat, conform experţilor evaluatori, la suma de 129.709.168 euro, (467.448.907 lei ).

"Din analiza rapoartelor de evaluare în cazul celor 3 dosare a rezultat că evaluatorii desemnaţi nu au purtat o corespondenţă cu băncile, notarii publici, birourile de carte funciară, agenţiile imobiliare etc. privind tranzacţiile deja efectuate/certe cu proprietăţi imobiliare similare.

În două cazuri, evaluatorii desemnaţi au utilizat, în cadrul metodei comparaţiei directe, anunţuri de vânzare publicate online sau în ziare, fără a purta corespondenţă cu deţinătorii de informaţii privind tranzacţiile certe cu proprietăţi imobiliare care ar fi constituit un criteriu obiectiv de natură a determina preţul real al pieţei imobiliare.

Concluzionând, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis în cazul celor 3 dosare titluri de despăgubire pe baza unor rapoarte de evaluare care nu au respectat cerinţele Standardelor Internaţionale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piaţă a imobilelor şi nici prevederile art. 10 alin. 6 şi 7 din Legea nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, supraevaluând bunurile imobile respective cu suma totală de aproximativ 75.000.000 euro, cu această sumă fiind prejudiciat bugetul de stat concomitent cu obţinerea unor despăgubiri necuvenite de către titularii şi cesionarii drepturilor de despăgubire", arată DNA în referatul pentru arestarea preventivă a lui Horia Georgescu. Ulterior, prejudiciul estimat de procurori a fost majorat, în urma calculelor făcute de DNA, cu aproximativ 10 milioane de euro.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne