Fostul oficial catalan Santi Vila iese din închisoare pe cauţiune

Santi Vila
Santi Vila (Captură Foto)

Santi Vila, care a fost închis joi împreună cu alţi 8 foşti oficiali catalani în aşteptarea potenţialului lor proces privind rolul avut în acţiunile Cataloniei de a-şi declara independenţa, a fost eliberat din închisoare după ce şi-a plătit cauţiunea, potrivit deciziei instanţei.

Lui Vila, care s-a retras din Cabinetul catalan înainte de declararea unilaterală a independenţei regiunii în urmă cu câteva zile şi care de atunci a cerut o soluţie negociată cu guvernul din Madrid, i s-a stabilit ieri o cauţiune de 50.000 de euro.

În total, 20 de politicieni regionali catalani sunt investigaţi pentru posibilă rebeliune, răzvrătire şi folosire eronată a fondurilor publice.

În urmă cu câteva zile, Spania a dizolvat în mod oficial Parlamentul catalan după ce acesta a declarat independenţa regiunii Catalonia.

Carles Puigdemont a fost demis săptămâna trecută din funcţia de preşedinte al Cataloniei de către guvernul spaniol şi de atunci a plecat în Belgia. Pe numele său a fost emis un mandat UE de arestare după ce nu s-a prezentat la o audiere a unei instanţe din Madrid, a precizat avocatul său belgian.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe