Fostul ministru Relu Fenechiu, eliberat condiţionat. Prejudiciul, nerecuperat

Acuzat că a vândut statului transformatoare luate de la fier vechi pe post de piese noi-nouţe, Relu Fenechiu va respira din nou aerul libertăţii înainte ca prejudiciul din dosarul său să fi fost recuperat.
Ana Ion
07.08.2017

alte articole

Relu Fenechiu şi Dan Şova (Epoch Times România)
Ana Ion
07.08.2017

Condamnat la 5 ani şi jumătate de închisoare, fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu urmează să fie eliberat condiţionat, după ce acesta a efectuat doar trei ani şi jumătate din pedeapsă. Decizia este definitivă.

Fenechiu obţinuse eliberarea condiţionată în primă instanţă, la Judecătoria Vaslui. Procurorii au contestat, însă, decizia, iar în dimineaţa zilei de 7 august, judecătorii din Vaslui au dat verdictul definitiv - fostul ministru poate pleca acasă. Sau unde vrea el.

Ca şi în cazul lui Dan Voiculescu, eliberarea condiţionată a fost pronunţată deşi prejudiciul, de 5,7 milioane de lei, nu a fost recuperat, cu toate că statul ar fi avut de unde lua, căci Relu Fenechiu deţine, potrivit declaraţiei de avere, şase terenuri intravilane în Iaşi, Dărmăneşti, Abrud şi Roşia Montană, un apartament, trei case de locuit şi două de vacanţă, plus trei maşini, un BMW, un Mercedes şi un Hyundai, o colecţie de bijuterii şi obiecte de artă în valoare de 80.000 de euro şi dividende de aproape 1 milion de lei. Prejudiciul n-ar fi fost recuperat pe motiv că fostul ministru şi ceilalţi condamnaţi au deschis mai multe procese şi contestaţii.

Fenechiu a fost eliberat pe motiv că a avut un comportament frumos, respectiv a fost nonconflictual, relaţionând adecvat, atât cu personalul unitătii, cât şi cu deţinuţii, fiind orientat pe menţinerea echilibrului său psihosocial.

„Din caracterizarea depusă la dosar rezultă că persoana condam­nată Fenechiu Relu a avut o evo­luţie comportamental-atitudinală con­stant pozitivă, adaptându-se fără dificultate la cerinţele impuse de mediul carceral, respectiv la nor­mele sau regulile specifice regimului de detenţie în care a fost repartizat", se arată în motivarea Judecătoriei Vaslui, citată de ziaruldeiasi.ro.

De asemenea, Fenechiu a scris 4 lucrări ştiinţifice, respectiv „Contri­buţii privind recondiţionarea prin metalizare prin pulverizare în câmp ultrasonic“, „Soluţii fezabile privind Construcţia de autostrăzi în Regiunea Moldovei“, „Ingineria avansată-Soluţie strategică pentru o dezvoltare durabilă a Regiunii de Dezvoltare Nord-Est“ şi „Itinerarii Duhovniceşti în judeţul Iasi“.

Reamintim că Fenechiu a fost condamnat definitiv în dosarul „Transformatorul”, în ianuarie 2014. Procuorii au arătat, în rechizitoriu că, în perioada 2002 şi 2005, fraţii Fenechiu au cumpărat transformatoare vechi pe care le-au vândut ulterior ca noi către Electrica Moldova (SISSE). 99% dintre transformatoarele cumpărate de stat au rămas în stocul Electrica Moldova fără a fi folosite. Transformatoarele au fost cumpărate de la liderul romilor din Iaşi, Dragoş Stănescu şi, conform angajaţilor acestuia, toate transformatoarele pe care ulterior Relu Fenechiu le-a vândut directorilor SISE la preţ de noi erau "de la fier vechi".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor