Fostul lider georgian Saakaşvili salvat în plină stradă după ce fusese arestat în Kiev

Forţele de securitate ucrainene s-au ciocnit cu susţinătorii lui Mihail Saakaşvili după ce l-au arestat pe fostul preşedinte georgian în Kiev. Acesta a fost dus într-o dubă a poliţiei înainte ca manifestanţii să îl scoată afară.
Forţele de securitate ucrainene îl conduc pe Mihail Saakaşvili la o dubă a poliţiei, după arestarea sa în Kiev, Ucraina, 5 decembrie 2017.
Forţele de securitate ucrainene îl conduc pe Mihail Saakaşvili la o dubă a poliţiei, după arestarea sa în Kiev, Ucraina, 5 decembrie 2017. (Captură Foto)

Câteva mii de susţinători ai lui Mihail Saakaşvili s-au adunat marţi în faţa clădirii Parlamentului (Rada) Ucrainei. Manifestanţii au cerut punerea sub acuzare a preşedintelui Petro Poroşenko, scandând “Puneţi-l sub acuzare” sau “Ieşiţi în faţa poporului”.

Anterior, un grup format din susţinători ai lui Saakaşvili a ridicat baricade stradale în Kiev după ce fostul lider georgian a fost arestat azi în apartamentul său, şi 1.000 de manifestanţi au blocat duba poliţiei care a încercat să îl transporte în altă locaţie. După câteva ore de ciocniri cu poliţia, manifestanţii au reuşit să îl elibereze pe Saakaşvili din dubă.

“Vă îndemn să faceţi un protest paşnic pentru a-l înlătura pe (preşedintelui Petro) Poroşenko, nu ar trebui să vă fie frică de nimic”, le-a spus Saakaşvili susţinătorilor săi după ce a fost scos de aceştia din duba poliţiei.

După evadare, Saakaşvili şi câteva sute de susţinători au mărşăluit prin Kiev către clădirea Parlamentului cerând demisia lui Poroşenko. Autorităţile au intensificat securitatea în Rada Ucrainei. După ce a ajuns la clădirea Parlamentului, Saakaşvili le-a spus susţinătorilor săi că “suferinţa voastră s-a terminat”.

“Cetăţenii Ucrainei trebuie să se unească şi să forţeze Parlamentul să alunge acest grup de crimă organizată, condus de trădătorul Poroşenko”, a adăugat el.

Înainte să fie arestat de forţele de securitate, fostul lider georgian a îndemnat la protest, adresându-se unei mulţimi de pe acoperişul clădirii unde se află apartamentul său.

“Ceea ce fac ei este o nelegiuire în faţa întregii lumii. Cer tuturor ucrainenilor să iasă pe străzi şi să îi alunge pe hoţi”, a spus el.

De asemenea, a ameninţat că va sări de pe clădire la un moment dat.

Mulţimea de manifestanţi susţinători ai lui Saakaşvili a găurit cauciucurile şi a spart geamurile dubei de poliţie care trebuia să îl transporte pe politicianul de 49 de ani în custodia autorităţilor.

Membri mascaţi ai serviciului de securitate al Ucrainei, SBU, au făcut câteva arestări, au folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa mulţimea şi au fost chemate întăriri la faţa locului.

SBU susţine că Saakaşvili este suspectat de colaborare cu unele organizaţii criminale. Marţi, procurorul general al Ucrainei, Iuri Luţenko, a afirmat că Saakaşvili a primit o jumătate de milion de dolari din partea unui om de afaceri rus pentru a-şi finanţa activităţile din Ucraina.

Aparent, Saakaşvili a folosit fondurile pentru a “finanţa proteste pentru preluarea puterii şi blocarea investigaţiilor împotriva foştilor reprezentanţi ai regimului”, conduşi de fostul preşedinte ucrainean pro-rus Viktor Ianukovici.

Autorităţile au publicat o înregistrare a ceea ce au declarat că este o conversaţie telefonică între Saakaşvili şi omul de afaceri, Serghei Kurcenko.

În discursul său în faţa Parlamentului, Saakaşvili i-a acuzat pe Luţenko şi SBU de “provocare, distorsionarea faptelor şi crearea de înregistrări false”, adăugând că a fost avertizat de aceste posibilităţi în urmă cu câteva zile.

Saakaşvili a fost preşedinte al Georgiei în perioada 2008-2013 şi mulţi îl învinuiesc pentru războiul de o lună dintre Rusia şi Georgia, care a fost pierdut de aceasta din urmă.

El a intrat în politică după ce Ucraina s-a îndepărtat de aliatul său Rusia în 2014 şi i s-a acordat cetăţenie ucraineană înainte să preia funcţia de guvernator al regiunii ucrainene Odesa în 2015.

Totuşi, el a demisionat în 2016 pe fondul unei dispute publice cu Poroşenko, pe care l-a acuzat de corupţie şi obstrucţionarea eforturilor Odesei în lupta anticorupţie.

Saakaşvili a părăsit în scurt timp Ucraina şi a rămas fără cetăţenie ucraineană, dar a reuşit să se întoarcă în ţară după ce susţinătorii săi au trecut de poliţie la graniţa cu Polonia în luna septembrie.