Flota japoneză de vânătoare de balene din Antarctica pierde combustibil, susţine Sea Shepherd

Nava Steve Irwin este ancorată în Sydney Harbour după sosire, 31 august 2012. (Romeo Gacad / AFP / GettyImages)
Alex Johnston
19.02.2013

Grupul care se opune vânătorii de balene, Sea Shepherd, s-a confruntat din nou cu flota japoneză în timpul vânătorii sale anuale de balene, în Oceanul de Sud. Dar în timp ce urmăreau nava care aducea provizii şi combustibil pentru flota de vânătoare, Sea Shepherd a descoperit că nava "pierdea combustibil" în apele australiene şi a susţinut că una dintre navele de vânătoare a încercat să se ciocnească cu una din navele grupului activist.

Echipajul Sea Shepherd a spus că a simţit miros de combustibil şi a văzut o dâră de petrol în urma Sun Laurel, un vas sud-coreean care se ocupă cu realimentarea cu combustibil a flotei japoneze de vânătoare, potrivit unei declaraţii a site-ului Sea Shepherd. Ulterior, ei au colectat probe de apă şi vor raporta autorităţilor locale situaţia navei Sun Laurel.

Sea Shepherd a spus că a interceptat şi o transmisie radio între căpitanul şi nostromul de pe Sun Laurel, în care se menţiona că "dacă va avea loc o scurgere de petrol" vor avea o "mare problemă". Căpitanul a adăugat că Sam Simon, una din navele Sea Shepherd, ar putea "observa" asta.

James Brook, un membru al echipajului de pe Sam Simon, a afirmat că el a interpretat vorbele căpitanului drept Sam Simon a "observat" scurgerea de petrol de pe Sun Laurel. "El i-a spus nostromului să se asigure că a închis capacul rezervorului de petrol", a declarat Brook.

Sea Shepherd a declarat că scurgerea de petrol de pe Sun Laurel încalcă Convenţia internaţională MARPOL, care interzice scurgerea de amestecuri petroliere în apropierea zonei Antarcticii.

"Am urmărit Sun Laurel toată noaptea, iar ei au condus la viteze foarte nesigure, în condiţii extrem de periculoase, în zone cu aisberguri şi cu o vizibilitate slabă", a afirmat căpitanul Luis Pinho de pe Sam Simon într-o declaraţie.

Pinho şi echipajul său au declarat că au putut simţi de mai multe ori miros de combustibil de pe navă. "Am colectat mostre, pe care le avem la bord şi care emană un miros de petrol. Suntem foarte îngrijoraţi pentru că o deversare de petrol în aceste ape curate ale Antarcticii ar avea un efect catastrofal asupra faunei Antarcticii", susţine declaraţia lui Pinho.

Într-un incident anterior, Sea Shepherd a declarat că Sam Simon s-a plasat între Sun Laurel şi nava de vânătoare de balene Maru Yushin, încercând să le perturbe. Cu toate acestea, Maru Yushin a făcut o "întoarcere în larg" spre Sam Simon şi ar fi putut cauza un potenţial accident, dacă aceasta nu se retrăgea.

"Am hotărât ca această coliziune ar reprezenta un risc ridicat pentru integritatea carenei navei Sam Simon, prora Maru Yushin urmând să se ciocnească cu babordul nostru, la viteză mare", a spus Manho. "În acelaşi timp, o navă înarmată de securitate, Shonan Maru Nr. 2, era de asemenea foarte aproape de noi şi acţiona agresiv, apropiindu-se cu 0,08 mile marine de prora noastră."

Într-un incident separat, oficialii japonezi au declarat vineri pentru agenţia japoneză de ştiri Jiji Press că Sea Shepherd a încercat să împiedice acţiunile navelor sale de vânătoare de balene din Oceanul de Sud pentru prima dată în acest an.

Institutul japonez de cercetare a cetaceelor, care susţine că programul său de vânătoare de balene are scopuri ştiinţifice, a declarat că această încercare a avut loc vineri seara, când o altă navă a Sea Shepherd, Bob Barker, s-a apropiat la 55 de metri de nava Nisshin Maru şi când membrii echipajului de pe Bob Barker au început să arunce frânghii peste elice şi pe cârmă.

Sâmbătă, Sea Shepherd a pretins că a reuşit să oprească toate operaţiunile de vânătoare de balene din acea zi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor