Finlanda dă undă verde gazoductului Nord Stream 2

(Getty Images)

Guvernul finlandez a anunţat miercuri că a dat undă verde pentru construirea gazoductului Nord Stream 2 în zona sa economică exclusivă.

“În data de 5 aprilie 2018, guvernul finlandez şi-a dat acordul pentru proiectul de construire a gazoductului Nord Stream 2 AG, în ceea ce priveşte secţiunea care trece prin zona economică exclusivă a Finlandei”, potrivit unei declaraţii publicate de guvern.

În declaraţie se mai precizează că acest consimţământ este condiţionat, “ceea ce înseamnă că solicitantul trebuie să respecte termenii prezentaţi în decizia guvernului”.

Gazoductul Nord Stream 2 este un proiect comun al companiei ruseşti Gazprom şi cinci companii europene – Engie din Franţa, OMV din Austria, compania britanico-olandeză Royal Dutch Shell, şi companiile germane Uniper şi Wintershall. Gazoductul urmăreşte să livreze anual aproximativ 55 miliarde de metri cubi de gaz natural rusesc către Uniunea Europeană, traversând Marea Baltică spre Germania.

Gazoductul a fost acceptat de unele ţări europene, precum Germania şi Austria, şi a întâmpinat rezistenţă din partea altor, inclusiv state din estul Europei, care în prezent transferă gaz rusesc spre continent şi s-ar putea ca veniturile acestora obţinute din tranzit să fie reduse dacă Nord Stream 2 va fi pus în funcţiune.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Economie