Filmul-document „Piaţa Universităţii- România”- „Am făcut un filmulet aşa cum vedeam noi viaţa nu cum arătau ei de la marginile Pieţei” (Vivi Drăgan)

Miercuri, 13 iunie, de la ora 17:00, la Studioul Horia Bernea, a avut loc evenimentul Remember: 13-15 iunie 1990, cu difuzarea filmului document ”Piaţa Universităţii – România”, în regia lui Sorin Iliesiu, Vivi Drăgan Vasile şi Stere Gulea. Documentarul prezintă în 72 de minute mitingul din Piaţa Universităţii din Bucureşti din iunie 1991 şi represiunile brutale ale guvernului şi ale minerilor din Valea Jiului la adresa protestatarilor. Imaginile sunt rare, multe înregistrate de amatori, spectatorii având ocazia să vadă o latură a întâmplărilor diferită de versiunea oficială a TVR.

Reporterii Epoch Times România au realizat un scurt reportaj în care doi dintre realizatori povestesc pe scurt istoria acestui film.

Cum a pornit

Vivi Drăgan Vasile: "Trei zile şi trei nopţi am filmat, Sorin şi cu mine, fara nici un anumit gând decât să facem un filmulet de 10 minute, să-l dăm noi la televiziune cum vedem noi viaţa nu cum arătau ei de la marginile Pieţei. […] Şi l-am dus la televiziune. N-au vrut să-l dea, evident. Atunci a urmat Costineştiul, Festivalul de la Costineşti. Era în jur de 13 iulie, când a fost şi marşul [alb] şi când a fost eliberat Marian Munteanu.

Ajungând cu cutia sub braţ la Costineşti , m-am dus la juriu. “Bine, hai dă-l diseară”. Până atunci n-au prea vrut, dar am zis: “Hai că acum e un prilej, azi dimineaţă a fost eliberat şi Marian Munteanu, aici e studenţime multă”. Filmul de 10 minute l-am dat înainte de proiecţia filmului din festival , un film de lung metraj. A fost un triumf, ceva ce n-am trăit niciodată. Urale, s-a dus dracului toată proiecţia de după.

Acolo era domnul Pintilie. A doua zi dimineaţă ne-am întâlnit şi m-a întrebat:”N-aţi vrea să faceţi un lung metraj?” Împreună cu Sorin, ne-am întâlnit cu Pintilie la Bucureşti, care ni l-a prezentat pe Stere şi aşa am pornit la drum.”

“Piaţa nu-i iubea pe toţi. Pieţii nu-i plăcea agresivitatea. Îi plăcea umorul, subtilitatea, argumentul.”

Realizarea filmului a început prin februarie 90 and au fost chemaţi la studioul Video-dialog al Grupului de Dialog Social şi unde, pe zidul Arhitecturii, în fiecare seară, pe la 10 se proiectau părţi din material.

Vivi Drăgan: “Acelea le montam noi. Se filma ziua un pic şi, de multe ori seara, le vedeaţi în video proiecţie. Împreună şi cu Sorin Drăgoi şi cu Alina, Ionuţ Teianu. Erau mai mulţi (acum sunt toţi în străinătate).

Ştiţi cum se vorbea în Piaţă. Veneau oameni de la servici, pe la 6: Cine a vorbit ? Cum a fost? Adică era un lucru extraordinar că întrebau: cine a vorbit bine, cine a vorbit prost? Piaţa nu-i iubea pe toţi, Pieţii nu-i plăcea agresivitatea. Îi plăcea umorul, subtilitatea, argumentul, etc. erau seri mai bune, seri mai proaste. Era extraordinar. Era un spectacol întreg.

Noi am fost martori la toate astea, de aceea am zis “Bine” la propunerea lui Pintilie.

Când au venit minerii…

Vivi Drăgan: “Au venit minerii- puţini au filmat din România ceva. Dacă te vedeau român şi cu cameră… Ce s-a filmat atunci sunt în general de la Antenne Deux sau RAI Due (sunt trecuţi pe generic). Cam ei au filmat, că n-aveau ce să le facă.

Ne-am împărţit astfel. Sorin şi cu Stere s-au dus şi au făcut interviuri . Ei erau pregătiţi cu ce întrebări să le pună lui Chiţac, lui Roman, pentru că eu ştiam că am cu ce să-i contrazic. Dacă se punea întrebarea: “Minerii au bătut oameni?” iar ei răspundeau:”Nu, n-au bătut”, eu aveam imaginea în care au bătut.

Eu am fost doar în Valea Jiului la Miron Cosma care era foarte cumsecade şi drăguţ:”Nu dom-le, nu minerii. Iliescu.” Asta era undeva în octombrie 90."

“Premiera am vrut s-o facem în 91, exact pe 24 aprilie când s-a deschis balconul.”

Vivi Drăgan: “Cam aşa s-a făcut filmul. Cu Nită Chivulescu am montat fiecare fotogramă introducând interviurile participanţilor, fie de o parte fie de alta. Am încercat prin mijlocirea chiar a domnului Pintilie să avem un interviu şi de la Iliescu. N-am reuşit, de aceea am filmat doar telegrama în care era solicitarea noastră de a filma. Noi am făcut şi un DVD la un moment dat care are şi un bonus, cu sala şi în seara premierei şi unde era fabulous ce s-a întâmplat în sală. Am şi eu câteva premiere la viata mea, dar aşa ceva nu am trăit niciodată. Era o emoţie de ţi se rupeau picioarele şi în care sala reacţiona ca pe vremea intrării trenului în gară. Când vorbea Chiţac, începeau urletele, când vorbea Ana Blandiana erau urale, cum se vedea într-o fotogramă. Era fabulous cum reacţionau în dialog cu ecranul. Îmi închipui că aşa era pe vremea filmului mut. “

Deşi sabotat, s-a difuzat cu casa închisă

A doua seară după premieră (...) A apărut Iliescu a doua zi în Parlamentul acela de atunci şi a ţipat: “Să vedem cine l-a finanţat. Cum s-a putut aşa ceva? Cine l-a făcut?”.

Vivi Drăgan: “Cât despre rating. Exista un film- Garcea şi oltenii, care cred că are 250 de mii de intrări. Vreau să ştiţi că acest film are tot 250 de mii de intrări. Am bătut Garcea şi oltenii.”

Sorin Ilieşiu: ”În condiţiile în care filmul acesta a fost sabotat.”

V. Drăgan: “Evident. El a stat la Scala 2 săptămâni. Erau cozi de luni, până după miercuri nu mai erau bilete. La Patria juca ceva American. Nu conta. După 2 săptămâni l-au scos. A fost la Timişoara, Constanţa şi încă un oraş, şi cam asta a fost tot. de aceea a făcut 250 de mii de intrari.”

S. Ilieşiu: “Cred că nici un film românesc nu a avut atât de mulţi spectatori, raportat la numărul de proiecţii.”

V.Drăgan: “Da, a fost un fenomen ciudat, era ca struţul din colivie, lumea nu ştia şi au aflat datorită acestui film ce s-a întâmplat cu o grămadă de lucruri. Plus că era atmosfera aceea foarte politic-oasa în care se certa tată cu fiu. Interesul a plecat şi de acest mare meci politic, cum era ruptă România în două. A fost într-un fel filmul celor care au pierdut alegerile şi de aceea au dat năvală poate la cinema. “

Ion Iliescu: “Cine l-a finanţat? Cum s-a putut aşa ceva?”

S. Ilieşiu: “Şi culmea, era finanţat chiar de guvern”.

“Drăgan: “Da, cu banii de la casa- cum se chema- Filmex, a Ministerului Culturii, unde era domnul Pintilie, care a zis: “Gata, se face”.

A doua seară după premieră- când ştiţi că a fost hărmălaie mare după premieră- a mers lumea în Piaţă, l-au batut bine pe Bacanu. A apărut Iliescu a doua zi în Parlamentul acela de atunci şi a ţipat: “Să vedem cine l-a finanţat. Cum s-a putut aşa ceva? Cine l-a făcut?”. Mama m-a sunat acasă şi a început să-mi plângă la telefon.”

În străinătate nu a apărut

V. Drăgan: “În Ungaria, la muzeul Casa Terorii a fost foarte apreciat. Au dorit să păstreze o copie.”

S. Ilieşiu: “A fost sabotat, pentru ca la vremea respectivă, de difuzarea filmelor în străinătate se ocupa Fundaţia Culturala Română care nu avea interes, preşedintele era numit de Ion Iliescu şi nu avea interesul să difuzeze acest film. România Film şi ea era sub controlul regimului. Practic acest film nu a fost văzut în străinătate.

V. Drăgan: “A fost totuşi la Praga, la un festival tot de genul acesta. Mi-au solicitat o copie.”

14 ani de interdicţii

S. Ilieşiu: “Vreau să fac o precizare. Filmul a fost dat de Televiziunea Română târziu, după 1996, dar atunci preşedinte TVR era chiar unul dintre autorii filmului, Stere Gulea. Şi el, ca preşedinte director general, n-a avut curajul să-l dea decât pe TVR Internaţional, ora României 1.30 noaptea. Fara să se ştie. Prima difuzare pe tvr 1 a fost în 2005, când fostul director al TVR, Valentin Nicolau, era sub anchete, că avea nişte nereguli, şi urma să fie numit Tudor Giurgiu, în locul lui. Erau ultimile 10 zile din mandatul lui. Eu făcusem o cerere publică, care a apărut în România Liberă, cum că TVR este în continuare controlată de Iliescu. Şi, Valentin Nicolau, ca să demonstreze că el nu este controlat de Iliescu, în ultimile lui zile de mandat, a fost de acord şi atunci a fost prima dată. Deci la 14 ani de la realizarea lui. 14 ani de interdicţii."